Loredana Groza şi-a lansat albumul „Imaginarium“ pe scena Sălii Palatului

Loredana, diva showbiz-ului românesc, a lansat albumul “Imaginarium” în cadrul concertelor cu acelaşi nume care au avut loc, pe 7 şi 8 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.

loredana imaginarium album

Albumul Loredanei conţine 15 piese, dintre care trei sunt remixuri, şi un bonus track. Cei ce o iubesc pe artistă se pot bucura de piesele deja îndrăgite şi cunoscute, precum şi de producţii noi. “Imaginarium” este deja disponibil în magazinele de specialitate şi benzinariile din toată ţara.

Show-ul Loredanei a fost şi anul acesta unul spectaculos, dar şi plin de emoţie. În cadrul concertului, artista le-a adus un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa în tragedia din clubul Colectiv, prin interpretarea piesei “Back to life”, a celor de la Goodbye to Gravity.

Alături de artistă au urcat pe scena Sălii Palatului Gabriel Cotabiţă, Mihai Mărgineanu, Matteo, actorul Radu Gheorghe şi mulţi alţii.

„Pentru două seri, am călătorit împreuna cu banda Agurida, prietenii mei şi un public extraordinar în ‘Imaginarium’. O lume fabuloasă, în care muzica, visele şi emoţiile s-au transformat într-un spectacol vizual desăvârşit. Mulţumesc echipei mele fantastice pentru talentul şi dedicaţia excepţională de care au dat dovadă în pregătirea şi realizarea acestui show. Ne-am bucurat, am râs şi am plâns timp de trei ore. Dar în fiecare clipă ne-am gândit la ei. Cei care nu mai sunt şi cei care se luptă acum pentru viaţa lor. Am realizat mai mult ca niciodată că viaţa noastră e un miracol şi datoria mea şi a noastră e să o celebrăm în fiecare clipă, să ne preţuim prietenii şi să ne apărăm visele”, a declarat Loredana Groza.

LASĂ UN COMENTARIU