Maria Răduţu a lansat albumul „Insomnia“

Cunoscuta pianistă de origine română Maria Răduţu a lansat, la Decca Black, cel de-al doilea album, intitulat “Insomnia”. Motivul din spatele numelui acestui album este unul cu adevărat fermecător.

Maria Radutu Insomnia

Încă de mică, Maria a fost nevoită să călătorească pe distanţe lungi cu trenul, pe ruta Bucureşti-Viena-Paris. Sentimentul de necunoscut, de aventură şi de neaşteptat, o făcea să experimenteze acele multe ore în tren într-un mod cu totul aparte. Întunericul adânc şi abrupt şi senzaţia cum că nu ar mai exista nimic în jurul ei reprezintă motivul pentru care albumul său este intitulat “Insomnia”.

Hoinărind de mică prin cele două lumi şi obiceiurile lor, ale Europei de Est şi Europei de Vest, artista a reuşit să-şi formeze un fel de dublă identitate care a determinat şi un stil propriu de interpretare. “Cred că nu există artă care să exprime atât de multe precum muzica. Nevoia, dorul, dragostea, frica, euforia şi depresia-suişurile şi coborâşurile vieţii sunt exprimate în totalitate prin intermediul muzicii”, declară Maria.

În “Insomnia” se regăsesc cumva toate acestea. Stări de nelinişte, dar şi de speranţă, minimalism nordic, acorduri provocatoare, compozitori din tote zonele musicale, precum Arvo Pärt şi Skrjabin, Faure şi Raynaldo Hahn, Jean Sibelius şi Peteris Vasks, Christoph Cech şi Margareta Ferek-Petric.

 

 

LASĂ UN COMENTARIU