Marius Moga le-a împărțit covrigi fanilor pe Autostrada Soarelui

Marius Moga și gașca DeMoga au fost artiștii cu care ascultătorii Kiss FM aflați în acest weekend în autocarul SummerKiss BASS au cântat și s-au distrat pe tot drumul către mare. Binedispuși și cu chef de party, artiștii au împărțit autografe și s-au fotografiat cu fanii înainte ca MC-ul petrecerii, Cristi Nitzu, să dea semnalul de începere a încă 24 de ore de distracție.

Marius Moga SummerKiss Bass

Rând pe rând, în autocarul SummerKiss BASS au început să răsune celebrele hituri marca Marius Moga, cântate împreună cu cu gașca DeMoga. Marius le-a povestit ascultătorilor Kiss FM care a fost primul său hit la radio, piesa „Ți-am promis”, compusă pentru trupa Akcent.

Moga a făcut fiecărui ascultător Kiss FM câte un cadou muzical personalizat, întrebându-i pe rând pe pasageri cum îi cheamă și compunând pentru versuri haioase pentru fiecare nume.

N-a fost singurul dar neobișnuit al artistului. După ce acesta le-a mărturisit că-i este poftă de covrigi, a profitat de un scurt popas pentru a cumpăra covrigi și a-i împărți fanilor din autocar.

Petrecerea SummerKiss BASS a continuat mai apoi cu o după-amiază de relaxare pe plaja Crema, unde cei 25 de norocoși ascultători s-au bucurat din plin de soarele puternic și de apa foarte caldă. A venit apoi timpul pentru carnavalul Mamaia, unde ascultătorii Kiss FM s-au aflat în centrul atenției. Distracția s-a prelungit până spre dimineață cu distracție marca Partydul Kiss FM la J’adore Lounge.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here