Mihai Mărgineanu va susţine, pe 6 octombrie 2016, un concert la Sala Radio

Pe 6 octombrie, de la ora 19.30, la Sala Radio, iubitorii de folk marca Mihai Mărgineanu sunt invitaţi de artist şi band-ul său la un nou concert aniversar. Păstrând tradiţia, Mărgineanu se întâlneşte şi anul acesta cu publicul său în preajma zilei de naştere şi la aniversarea a 11 ani de scenă, pentru a celebra prin muzică miracolul simbiozei dintre cel de pe scenă şi publicul său.

Mihai Margineanu

“Mi se pare că sunt intrat de curând în lumea asta a muzicii! Şi văd că mai trece un an şi mai trece un an … şi tot aşa! Cred că trebuie să punctez fiecare moment de scenă cu un spectacol care să fie mai bun ca ăla de anul trecut şi mai slab ca ăla de anul viitor. Astfel că, în fiecare toamnă, mă mai organizez o dată şi mai dau ceva din ce cred eu că e frumos în noi. Se întâmplă toamna şi în octombrie pentru că, pe 2 octombrie 2005 am apărut pe piaţa muzicală cu discul Gore din Chitila, iar pe 2 octombrie 1969 apăream pe lume, printr-o greşeală a naturii, probabil! Dar e o coincidenţă care îmi face plăcere!” spune cântăreţul.

Încântat de această coincidenţă este şi publicul concertelor lui Mihai Mărgineanu, răsfăţat de fiecare dată cu spectacole complexe, în care nu numai artele (muzica, versurile şi prestaţia scenică) formează un mix original, ci şi emoţiile spectatorilor, care se pot trezi cu lacrimi în ochi şi de râs, dar şi din cauza unor momente duioase. Printr-un astfel de episod au trecut atât cântăreţul, cât şi publicul la concertul aniversar de anul trecut, când, după câteva “emoţii” tehnice, Mărgineanu mărturiseşte că “emoţia adevărată am avut-o când am cântat Dor de tată şi a plâns toată sala!”.

Artist spontan şi dezinvolt pe scenă, interpretul lui Ardiles din cel mai iubit serial de comedie al momentului, “Las Fierbinţi”, dezvăluie natura specială a relaţiei sale cu publicul: “Înainte de a intra pe scenă, unde ştiu că am în sală publicul meu, adică cei care cumpără bilet ca să mă vadă, sunt cel mai speriat om cu putinţă! Practic, sunt îngrozit de posibilitatea dezamăgirii unor oameni pe care eu îi consider superiori mie. După ce întru, îmi trece, pentru că îmi dau seama că şi ei vor să-mi dea mie ceea ce au ei mai bun. E o simbioză!” mărturiseşte Mărgineanu.

Considerat responsabil de crearea “comedy-folk-ului” în muzica românească, Mărgineanu a adus prin piesele sale în universul familiar iubitorilor muzicii sonorităţi şi personaje populare ale cântecelor de pahar, altele din folclorul urban sau creaţii proprii, care surprind prin ineditul lor. “Folk-ul este un partizan al bunului simţ! Folk-ul nu este o modă sau un mod de a stoarce bani de la radiouri şi televiziuni, el este o formă de exprimare a sentimentului nobila, fără a lua ceva în schimb. Sau, cel puţin, aşa cred eu că ar trebui să fie!” spune Mărgineanu, care recunoaşte că s-a iniţiat în acest gen la Cenaclul Flacăra, în “întunecaţii” ani 80, iar anii 90 l-au găsit în lumea teatrului şi a “comediei” din spatele scenei, unde a învăţat că “nimic nu este atât de complicat pe cât pare. Dacă le-am lăsa mai libere – emoţiile, sentimentele, lucrurile – toate s-ar aranja într-un şablon deja existent creat de Natură şi Dumnezeu. Şi astfel m-am apucat să trăiesc liber şi să cânt ce vreau eu, nedorind să întru în niciun curent artificial, invatant să detest moda, curentele, trend-urile şi pe creatorii ei, observând cu atenţie motivaţiile”.

Despre concertul de pe 6 octombrie, de la Sala Radio, Mihai Mărgineanu spune că vrea “să iasă simplu şi perfect”. Simplu însă în stilul lui Mărgineanu, adică mizând pe autenticitate, spontaneitate şi umor, în originala sa combinaţie de comedy-folk. “Umorul trebuie căutat ca hrană”, explică Mărgineanu. “Asta pentru că el hrăneşte ‘muschiul imaginar’ al imaginaţiei. Fără umor … viaţa e pustiu – vorba lu’ Mihăilescu-Brăila!”

Biletele cu preţuri cuprinse între 100 de lei la categoria VIP, 80 de lei la categoria I şi 60 de lei la categoria II pot fi procurate de pe vreaubilet.ro.

LASĂ UN COMENTARIU