Mihai Petre aduce în România cei mai buni dansatori sportivi din lume

Mihai Petre va organiza cea de-a cincea ediţie internaţională a concursului de dans sportiv “Romanian Open”. Evenimentul realizat de Academia de Dans Mihai Petre, va avea loc pe 21 şi 22 mai, în incinta Rin Grand Hotel, acolo unde 500 de perechi din 16 țări se vor întrece pe ritmuri de samba, vals, rumba sau jive.

Mihai Petre

Galele se vor desfășura sâmbătă și duminică de la ora 19.00, iar printre concurenți se numără si perechea ce ocupă prima poziție în clasamentul internațional la secțiunea latino.

“Această competiție a fost o mare provocare atât pentru mine cât şi pentru Elwira atunci când am hotărât prima oară să o organizăm. Faptul că am ajuns la ediția cu numărul 5 este o confirmare a muncii noastre și a efortului depus în fiecare an. Suntem foarte bucuroși că putem oferi publicului din România un adevărat regal pentru că, dincolo de o competiție de dans sportiv, ceea ce se întâmplă la Romanian Open este un extraordinar spectacol de dans. Anul acesta îi com avea în concurs pe cei mai buni dansatori ai lumii la secțiunea latino plus alte câteva perechi aflate pe primele poziții în clasamentul internațional, așa că spectacolul va fi cu adevărat extraordinar”, a declarat Mihai Petre.

Romanian Open, una dintre cele mai mari competiții de dans sportiv din țară va avea loc în weekend-ul 21-22 mai în cadrul Rin Grand Hotel. Galele finale, semifinalele şi finalele vor începe la ora 19:00, atât sâmbătă, cât şi duminică. Biletele pot fi achiziţionate direct din locaţie.

LASĂ UN COMENTARIU