Nicole Cherry a dezvăluit cum ar trebui să arate iubitul ei

Spune despre ea că nu este fiţoasă, dar este timidă. Se consideră un om cât se poate de normal şi, în ciuda succesului pe plan profesional, Nicole Cherry a rămas cu picioarele pe pământ. Când era mică, era o fetiţă agitată şi foarte curioasă, căreia îi plăcea să descopere lucruri.

nicole cherry constantin 60 iubit

Talentul muzical l-a moştenit de la bunica din partea mamei, sora artistului Aurel Pădureanu. Este mândră de faptul că este de etnie romă, lucru pe care adolescenta, acum în vârstă de aproape 17 ani, nu l-a ascuns niciodată.

„Mă consider specială. Nu aş putea să neg acest lucru, pentru că ar fi ca şi cum mi-aş nega mama. N-am avut parte de discriminare. Mereu am fost un copil bun şi n-am deranjat pe nimeni ca să fiu discriminată sau să se comporte cineva urât cu mine”, a spus Nicole Cherry la Constantin 60’, emisiune difuzată de Prima TV.

De asemenea, cântăreaţa a mărturisit că nu a fost niciodată îndrăgostită, dar a dezvăluit cum ar vrea să arate băiatul care i-ar putea pune inima pe jar. Acesta ar trebui să fie mai mare decât ea, pentru că crede cu tărie că băieţii se maturizează mai greu. Nu vrea un băiat foarte bogat, dar i-ar plăcea să fie independent.

Pentru viitor, artista se gândeşte să pună bazele unei afaceri. “Vreau să fac o şcoală sau un colegiu de arte cu numele meu. Îmi doresc să le las ceva copiilor mei”, a spun Nicole, care ia în considerare şi o afacere în domeniul designului vestimentar, pe care ar vrea să o facă împreună cu sora ei.

LASĂ UN COMENTARIU