Nicoleta Nucă va cânta în deschiderea show-ului Carla’s Dreams de la Arenele Romane

Show-ul de la Arenele Romane al celor de la Carla’s Dreams se apropie cu paşi repezi. Pe data de 7 mai, artiştii momentului vor lansa noul lor album, „NGOC“, şi vor cânta live în faţa fanilor care vor să se bucure de hiturile care i-au făcut cunoscuţi în România.

nicoleta nuca carlas dreams arenele romane

Delia, Loredana şi Antonia sunt artistele care vor urca pe scenă alături de Carla’s Dreams, în timp ce Nicoleta Nucă va cânta în deschiderea show-ului, iar Vanotek va asigura atât warm-up-ul evenimentului, cât şi after party-ul.

Fanii vor putea asculta piesele care au cucerit radiourile şi televiziunile din România, precum „P.O.H.U.I“, „Lumea ta“, „Cum ne noi“, „Sub pielea mea“, „Te rog“ sau „Aripile“, dar şi piese noi, care vor fi incluse pe albumul „NGOC“.

„Foarte important. Poate cel mai important concert. Un concert pe care îl construim de ceva vreme şi care va fi unul determinant pentru anumite decizii de viitor. Un concert în care alături de noi vor fi cei cu care am avut plăcerea şi onoarea să lucrăm până acum. Cel mai mare concert Carla’s Dreams din România de până acum full live“, au declarat cei de la Carla’s Dreams.

LASĂ UN COMENTARIU