Nikos Vertis dă numele unei străzi din Toronto

Nikos Vertis, cel mai bine vândut cântăreţ al Greciei şi unul dintre cei mai populari în zona balcanică, pe care iubitorii muzicii greceşti îl vor putea asculta pentru prima dată live, la Bucureşti, pe 12 noiembrie, la Sala Palatului, la invitaţia Vreau Bilet, a fost surprins de fanii din Canada cu un cadou neaşteptat.

Nikos Vertis

Aceştia au avut iniţiativa de a numi o stradă din Toronto după numele cântăreţului grec! “O zi foarte specială pentru mine, prieteni! Am inaugurat o stradă care îmi poartă numele!”, a notat Nikos Vertis pe contul său de Instagram. “Nu ştiu dacă merit asta, dar pot doar să le mulţumesc fanilor mei pentru această mare onoare!”, a mai spus artistul.

Departe de modestia lui Nikos Vertis, fanii săi sunt de o cu totul altă părere. La ultimul concert al acestuia, de la Atena, peste 10.000 de oameni s-au călcat în picioare pentru a putea asculta live hiturile semnate Nikos Vertis. Foarte popular în ţările balcanice, Turcia şi Israel, dar şi în Australia, Statele Unite şi Canada, cântăreţul grec reuşeşte să facă din fiecare concert al său un eveniment pe care nimeni nu-şi doreşte să-l rateze şi din această cauză toate spectacolele sale sunt sold out.

Nikos Vertis, răsplătit cu mai multe discuri de platină pentru compoziţiile sale, care s-au transformat rapid în hituri, pregăteşte pentru iubitorii muzicii greceşti din România un spectacol grandios la Sala Palatului. Concertul de pe 12 noiembrie va însemna nu numai o desfăşurare impresionantă de forţe, care va aduce pe scenă muzicieni renumiţi, un spectacol care va surprinde prin efecte speciale, ci şi o seară care le va dărui spectatorilor bucuria specifică muzicii şi tradiţiilor greceşti.

Biletele pot fi achiziţionate de pe vreaubilet.ro, de la casa de bilete a Sălii Palatului şi în patru rate fără dobândă, cu cardul Avantaj.

LASĂ UN COMENTARIU