O fetiță cu autism cântă în premieră la „Next Star“

Pentru prima dată la “Next Star” vine un copil care suferă de autism, joi, 15 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1.

Next Star

Se numește Ana-Maria, are 14 ani, și va urca pe scena primei ediții a celui de-al șaptelea sezon “Next Star” să cânte cu vocea și la clape. Iar performanța ei îi va impresiona pe jurații Alina Eremia, Pepe, Dorian Popa și CRBL, tinând cont de faptul că Ana-Maria a învățat foarte greu să vorbească, iar mama ei mărturisește că a lucrat luni de zile cu ea ca să învețe câte un cuvânt.

Copila face terapie de zece ani, iar progresele ei sunt vizibile. “Mai primesc și eu lecții la “Next Star” ca să-mi aducă aminte cât de simplă este, de fapt, viața”, spune CRBL, de la masa juriului, după ce Ana-Maria își încheie momentul artistic.

LASĂ UN COMENTARIU