Povestea incredibilă de viaţă a lui Jon Băiat Bun: de la dealer de droguri, la protejatul lui Alex Velea

Jon Băiat Bun, unul dintre artiştii care fac parte din echipa Golden Boy Society, casa de discuri a lui Alex Velea, a devenit cunoscut publicului larg sub numele de Iony, odată cu lansarea piesei „Iarna pe val“, alături de What’s Up şi Cabron.

poveste viata jon baiat bun alex velea

Pe numele real Ion Razvan cântăreţul s-a născut în Ploieşti în anul 1987, provenind dintr-o familie decentă, de oameni muncitori şi cinstiţi. Copilăria artistului a fost una fericită, petrecută în faţa blocului, în vacanţe la bunici sau în concedii alături de părinţi.

Problemele de sănătate ale părinţilor săi, cauzate de munca făcută doar pentru necesitatea banului, în ideea de a-şi creşte copilul cu responsabilitate, au declanşat în Jon nevoia de a produce bani, indiferent de metodele pe care le-a adoptat. Vârsta adolescenţei l-a prins într-un anturaj nepotrivit, pe care l-a îmbrăţişat din plin, profitând de o parte din viciile din preajma sa.

„Le mulţumesc pentru educaţia primită, mintea şi forţa de luptă şi pentru asta imi pare enorm de rău pentru ceea ce am făcut. Dar de mic mi-am zis: ori fac bani din ce-mi place, ori găsesc o cale mai simplă pentru lucrurile materiale. Iar atunci când muzica nu mi-a oferit siguranţă, pe strada am găsit eu o metodă nu tocmai corectă de a face bani. Problemele au apărut când copilăria a plecat. Am făcut foarte rapid trecerea de la consumator la dealer. De aici şi până în momentul încetării activităţii infracţionale au trecut câţiva ani frumoşi. Această perioada s-a desfăşurat mai serios începând cu anul 2005, finalul liceului, şi sfârşindu-se în 2009, când am fost reţinut“, a spus Jon Băiat Bun.

De aici a urmat o perioadă nu tocmai plăcută pentru artist: a fost eliberat sub control judiciar în anul 2010, cu o foaie plină de interdicţii. Printre ele se numărau şi interdicţiile de a părăsi oraşul şi de a mai intra în cluburi. Pe scurt, imposibilitatea de a face bani legal din ceea ce ştia să facă cel mai bine: muzică.

„Cu toate astea, nu am lipsit toţi anii ăştia. Am fost ‘ascuns’ undeva într-o nişă, am colaborat pe diverse albume ale unor artişti precum Codu Penal, Don Baxter, Sişu şi Puya, mergând de prin anul 2006 împreună cu Cabron în concerte sub numele de Iony. Mi-am dovedit că din orice lucru rău înveţi ceva bun! Îmi pare rău doar pentru familia mea, pentru că a trebuit să sufere din cauza mea. A urmat o perioadă în care am stat alături de familie şi am avut câteva tentative eşuate de a-mi reface viaţa în străinătate, în ţări precum Canada, Anglia şi Italia. Nu m-am putut acomoda“, a continuat artistul.

jon baiat bun alex velea

La întoarcerea în ţară, a reluat legătura cu Cabron, care făcea parte din gaşca HaHaHa Production pe vremea aceea, legătură care a dat naştere, la sfârşitul anului 2012, piesei „Iarna pe val“, interpretată alături de Cabron şi What’s Up. În anul 2013, cântăreţul a considerat că Iony şi-a atins apogeul ca personaj pe colaborări şi a vrut s-o ia de la zero din nou: „Am preluat numele de Jon Băiat Bun, Don Baxter spunându-mi aşa în din perioada în care cântam sub numele de Iony. El este naşul de nume“.

Cel mai important pas a fost făcut în anul 2014, când a pornit în brigada Golden Boy Society, alături de Alex Velea, „frăţior care mi-a înţeles viaţa cu bune şi cu rele, susţinăndu-mă să concep acest album solo din trăirile mele şi din cele văzute prin ochii mei, satirizând totul, făcând haz de necaz, privind părţile bune şi învăţând din cele rele“.

LASĂ UN COMENTARIU