Prince va lansa, la sfârşitul lui septembrie, două noi albume

Prince, figură iconică a muzicii, a anunţat că pe 30 septembrie va lansa două noi albume. Cele două materiale sunt “Art Official Age”, un album solo, şi “Plectrumelectrum”, realizat de 3rdeyegirl, noua trupă a lui Prince, fiind lansate prin intermediul casei de discuri Warner, pentru prima dată după 18 ani.

news-picture prince albume noi

Primul dintre acestea este un album în stilul consacrat de artist, produs, compus şi interpretat de Prince şi Joshua Welton. Din punct de vedere muzical, piesele formeaza un mix contemporan de soul, R&B şi funk. Liniile melodice reuşesc să scoată în evidenţă vocea excelentă a lui Prince, profitând la maximum de timbrul său cu ajutorul versurilor seducătoare.

“Plectrumelectrum” conţine piese interpretate live în cadrul turneului “Hit and Run” din Marea Britanie de Prince, Donna Grantis (chitară), Hannah Ford Welton (tobe) şi Ida Nielsen (bass). Concertele susţinute pe teritoriul britanic au fost excepţionale şi au primit nota maximă din partea majorităţii recenziilor, The Guardian apreciind că trupa oferă cel mai bun funk-rock din lume.

Albumele sunt deja disponibile pentru pre-comandă, cumpărătorii având şansa de a intra automat în posesia câtorva piese noi.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here