Sarah Chang revine în România în luna aprilie

Sarah Chang, unul dintre cei mai mari violoniști ai lumii, revine în fața publicului din România în aprilie cu un concert care i-a marcat drumul în muzică – Max Bruch, concertul no 1 în G minor. Zeița viorii va concerta vineri, 15 aprilie, la Opera Română Cluj-Napoca și sâmbătă, 16 aprilie, la Sala Palatului din București, de la ora 19.30.

sarah chang

Sarah Chang vine în fața publicului din România cu un repertoriu pe care l-a învățat în fragedă copilărie, la vârsta de 5 ani, pentru audițiile la prestigioasa Școală Julliard din New York. La 8 ani a debutat cu Filarmonica din New York fără repetiții și un an mai târziu a devenit cea mai tânără violonistă din istorie care a înregistrat un album. Fermecat, Yehudi Menuhin a declarat că Sarah Chang este „violonista ideală, cea mai minunată, perfectă, pe care a auzit-o vreodată”.

Parcursul copilului-minune a fost numai ascendent. Sarah Chang, care abia a împlinit 35 de ani, are o carieră de 27 de ani, mii de concerte cu cele mai mari orchestre ale lumii și cu cei mai mari dirijori, deține cele mai prestigioase premii și este adorată de public. Energia și precizia cu care dansează printre note, trăirile autentice, eleganța și magnetismul unic cu care stăpânește scena și publicul o situează pe Sarah Chang în topul celor mai mari violoniști ai lumii.

Sarah Chang va concerta în aprilie pentru a cincea oară în România, dar pentru prima dată Bruch, un compozitor care i-a marcat existența. Înregistrările sale cu Bruch au fost votate de Revista Gramophone ca fiind între primele 250 din toate timpurile. Sarah Chang a fost oaspetele Festivalului Enescu în 2001, 2003 și 2015. Sarah Chang cântă pe o vioară Guarneri del Gesu fabricată în 1717.

Despre Sarah Chang, „The New York Times” scria: „Talentul ei este la un nivel atât de îndepărtat de restul, încât tot ce putem noi să facem este să-i oferim admiraţia cuvenită, iar apoi să ne mirăm de misterele naturii”.

Dirijorul concertelor va fi maestro José Luis Gomez. Sarah Chang va fi acompaniată de Orchestra Simfonică București.

Biletele la concertele Sarah Chang din București – 16 aprilie, ora 19.30, Sala Palatului și Cluj-Napoca – 15 aprilie, ora 19.30, Opera Națională Română Cluj-Napoca s-au pus în vânzare. Acestea se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacole și online, pe vandbilete.ro, bilete.ro, eventim.ro.

LASĂ UN COMENTARIU