Șerban Copoț a ieșit la colindat alături de băiețelul lui

Șerban Copoț a colindat pe la casele vecinilor alături de fiul lui, Tedi. Artistul mărturisește că a trăit unele din cele mai emoționante momente de sărbători, din ultimii ani.

Serban Copot

Băiețelul lui, în vârstă de patru ani, a învățat și a recitat poezii lâng brad, emoționandu-și mama până la lacrimi, iar, alături de tatăl lui, a cântat cele mai frumoase colinde tradiționale românești.

“Înainte să meargă la nani, în seara de Ajun, Tedi s-a dus lângă brad și a spus toate poezioarele pe care le știa, cu așa patos și speranță în glas încât pe maică-sa a pufnit-o plânsul.

Un alt moment inedit al acestui an a fost mersul la colindat! Cu o tamburină și un maracas, am plecat la colindat prin vecini. Tedi a fost așa de încântat de ideea asta de a ura și a primi ceva drept recompensă (i-am rugat pe vecini sa nu dea bani, ci fructe sau dulciuri) încât, la final, când l-am intrebat dacă i-a plăcut, mi-a răspuns cu o frază memorabilă (e la vârsta la care scoate perle): ‘A fost o aventură pe cinste! ‘. Vă imaginați că am râs în sinea mea de m-am prăpădit și l-am pupat mai mai să-i iau ‘vopseaua’. Nu mai spun că am avut un noroc formidabil că am întâlnit un băiat deghizat în Mos Crăciun pe stradă și i-a cântat și acestuia. A fost un Crăciun absolut încântător. Momentele astea o să le port în suflet cât oi trăi și sunt convins că în fiecare familie se întâmplă lucruri memorabile pe care le ținem cu noi până la adânci bătrâneți. Sărbători fericite dragilor și nu uitați că în fiecare an minunile se petrec întâi în sufletele noastre”, a scris artistul pe blogul său.

LASĂ UN COMENTARIU