Smiley: „În copilărie îmi plăcea foarte mult bradul împodobit, dormeam sub el“

Într-o ediție excepțională a emisiunii Deșteptarea cu Vlad Petreanu și George Zafiu, difuzată la Europa FM, în Ajun, Smiley a făcut mărturisiri amuzante despre Crăciunul copilăriei lui.

Smiley

”Recunosc că am scris multe scrisori lui Moș Crăciun. Și așteptam cu înfrigurare cadoul în Ajun. Pe 24 dimineața mirosea în toată casa a prăjituri, mama făcea prăjiturile celebre, toate mâncărurile celebre și eu o ajutam. Adică o ajutam după ce le termina de făcut, eu lingeam toate oalele. Toate cremele alea. Eram la curățat. Îmi luam o linguriță și curățam. Nu era păcat de ce rămânea pe oale?!”, a spus râzând Smiley la Europa FM.

În aceeași emisiune, artistul a mărturisit ce cadouri primea în copilărie, ce cadouri își dorește să primească acum, dar și care erau obiceiurile în casă, în perioada de Ajun, când bunica îi ducea la biserică – pe el și pe fratele lui – pentru spovedit.

”Împodobitul bradului era foarte important, toată familia contribuia cu globulețe. În prima noapte după ce-l făceam, dormeam sub brad, îmi plăcea foarte mult”, a mai spus artistul.

LASĂ UN COMENTARIU