Sore a făcut o mărturisire surprinzătoare: „Aș vrea să fac parte din formația Bere Gratis“

Invitați, la Europa FM, în emisiunea „Deșteptarea” cu Vlad Petreanu și George Zafiu, Miță de la Bere Gratis și Sore au vorbit despre cum s-a născut piesa „Noapte caldă”, pe care au lansat-o de curând.

Sore si Mita ( Bere Gratis )

Miță a povestit cum a început colaborarea cu Sore: „După ce am creionat piesa am zis că acest refren trebuie cântat de o fată. Am analizat. Fata este Sore. Am luat-o din prima, am zis că Sore este vocea mănușă pentru acest cântec și s-a demonstrat că este așa.”

„Tu ai crescut cu muzica Bere Gratis, nu e dificil să cânți cu ei?” a întrebat-o George pe Sore.

„Eu am fost extrem de emoționată, a fost foarte dificil. Eram așa timorată, îmi era rușine, mă adresam cu dumneavoastră, până când Miță mi-a zis că știe că eu am crescut cu muzica Bere Gratis, dar totuși e cazul să ne tutuim”, a povestit Sore, râzând.

„A fost o experiență foarte frumoasă, aș mai face încă trei piese cu Bere Gratis, aș face un album… aș fi în formația lor dacă s-ar putea!” a mărturisit Sore.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here