Ștefan Stan dezvăluie cum a ajuns într-o relație cu o escortă din Italia

Sâmbătă, 23 ianuarie, la „Star Chef”, emisiune difuzată de la ora 12.00, la Antena Stars, Ștefan Stan ține să spună propria varianta despre recentul scandal în care a fost implicat.

stefan stan escorta italia

„În primul rând, hai să stabilim de la bun început: nu a fost iubita mea. Toată relația asta a durat două zile. Am cunoscut-o pe Facebook, ea m-a contactat, iar eu, prostul, am vorbit. Doar două zile ne-am văzut”, declară Ștefan Stan despre cea mai recentă relație în care a fost implicat, cu o femeie din Italia.

Cântărețul susține că a fost impresionat de cât de manierată s-a dovedit a fi tânăra și că tot ce a primit din partea ei au fost cadouri firești pe care și le fac de obicei doi oameni care sunt împreună. Acuzat că a luat inclusiv bani de la ea, Ștefan spune că aceștia reprezintă, de fapt, chiria pe care ea ar fi plătit-o pentru o vilă în care urma să locuiască atunci când stătea în București.

„Între timp s-au întâmplat diferite chestii. Ea tot vorbea de căsătorii, de iubiri cu mine, de copii, de o familie, să mă las de muzică, să vin cu ea acolo… lucrurile luaseră o turnură un pic SF și nu înțelegeam de unde”, povestește Ștefan care, intrigat, s-a interesat puțin despre ea și, cu ajutorul unui prieten, a aflat că iubita lui este, de fapt, escortă.

Potrivit celor povestite de cântăreț, manierele s-au transformat imediat în amenințări atunci când el i-a spus că totul se termină între ei. „Lasă că o să îți arăt eu ție ce pot să îți fac, o să te distrug”, i-ar fi transmis ea.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here