„The Masterpiece Experience“, capodopere ale muzicii de film, într-un show complex, la Bucureşti

Pe 27 aprilie, la Sala Palatului, „The Masterpiece Experience”, un spectacol total, care împleteşte într-un mod unic muzica de film, cu efecte coregrafice, jocuri de lumini şi lasere şi cu proiecţii grandioase, le va oferi spectatorilor o experienţă „extraordinară, intensă şi foarte emoţionantă”, după cum scria revista americană Forbes despre acest spectacol organizat de Vreau Bilet şi produs de Ciprian Costin, dirijor, compozitor, pianist, producător român, care a cucerit lumea cu proiectele sale unice prin complexitate şi mix de arte.

The Masterpiece Experience

După succesul spectacolelor precedente din România, când 4000 de persoane la Bucureşti şi 5000 la Iaşi, au umplut Sala Palatului şi Piaţa Palatului Culturii şi au trăit cu surprindere noua experienţă artistică „The Masterpiece Experience”, în 2016, producătorul Ciprian Costin va propune publicului bucureştean, la concertul din 27 aprilie, un show cu totul inovator.

În cele două ediţii precedente ale spectacolului „The Masterpiece Experience”, producătorul Ciprian Costin a evocat întreaga istorie a lumii cu ajutorul muzicii unor compozitori celebri ca Hans Zimmer, John Williams, James Newton Howard, John Barry, Wojciech Kilar, Guy Farley, Zbigniew Preisner şi Gerard Marino, dar şi Thomas Bergersen şi Ivan Torrent. De la Out of Africa, God of War, Gladiator şi Dracula şi până la The Da Vinci Code, Inception şi Dark Knight, iubitorii muzicii de film au putut asculta compoziţiile de top din acest domeniu.

Spre deosebire de show-urile anterioare, cea de-a treia ediţie „The Masterpiece Experience”, cea din 2016, prezintă o poveste science-fiction cu narator, inspirată din „Odiseea” lui Homer. Toate piesele muzicale din concert, muzică de trailere scrisă de Thomas Bergersen şi muzică de film compusă de Hans Zimmer („The Dark Knight”/ „Cavalerul negru” şi „Interstellar”/”Interstellar-Călătorind prin Univers”), fac parte dintr-o poveste de dragoste, de război, ce reuneşte mai multe culturi şi prezintă societatea umană dintr-o perspectivă unică. Recrearea în concert a pieselor muzicale este realizată în colaborare cu celebrul compozitor câştigător al Premiului Oscar, Hans Zimmer pentru „The Dark Knight” şi Thomas Bergersen.

Toate piesele vor putea fi ascultate live şi într-o interpretare cu totul originală, o „mostră” a viitorului muzicii orchestrale în concert. De altfel, „The Masterpiece Experience” este primul show în cadrul căruia a putut fi ascultată live suita „The Dark Knight”.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here