Trupa Proconsul şi-a amânat concertul de pe 10 martie de la Sala Polivalentă din Bucureşti

Cu nespus regret, Proconsul anunță că, din motive obiective, care nu țin de trupă, concertul de pe 10 martie, de la Sala Polivalentă din Bucureşti va fi amânat.

proconsul concert amanat martie

„Pentru că 17 ani nu sunt puțini, vrem să îi sărbătorim, așa că vom muta concertul în toamnă! De îndată ce vom avea o dată sigură, vă vom anunța! Până atunci, vom munci și mai mult, pentru ca acel concert să fie la înălțime. Pentru voi! Pentru că meritați“, au spus cei de la Proconsul.

Toți cei care au apucat să cumpere bilete pentru concertul „Povestea Noastră“, anunțat pentru data de 10 martie, la Sala Polivalentă din Capitală, își vor primi banii înapoi, modalitatea de plată urmând să fie anunțată pe pagina de Facebook a trupei.

„Concertele din țară vor fi susținute în continuare, pentru că pornim în turneul ‘Povestea Noastră’, turneu ce se va încheia cu marele concert care va avea loc în toamnă în București“, au încheiat cei de la Proconsul.

LASĂ UN COMENTARIU