Trupa Vunk continuă turneul „Înconjurul lumii“

Băieţii de la Vunk au anunțat alte şase noi orașe în care vor susține turneul acustic “Înconjurul Lumii”. Artiştii vor cânta la Ploiești (17 mai ), Sibiu (18 mai), Alba Iulia (19 mai), Oradea (20 mai), Baia Mare (21 mai) și Craiova (25 mai).

Galati- Turneu Inconjurul lumii

“Înconjurul lumii” este un proiect special, în care spectatorii vor descoperi cele mai bune piese ale trupei VUNK reorchestrate într-o cu totul altă formă, cu alt sound și alte ritmuri. Alături de membrii trupei, pe scenă vor urca un cvartet de coarde, un trompetist, un pianist și un percuționist.

Prima parte a turneului s-a desfășurat în luna martie, când “Inconjurul Lumii” a trecut prin 18 orașe din România şi s-a bucurat de aprecierea publicului, care l-a considerat cel mai emoționant și neașteptat proiect muzical românesc din acest an. Cu această ocazie, Cornel Ilie, liderul trupei VUNK și-a dorit să realizeze cea mai mare colecție de visuri.

Iar colecţia continuă cu noile concerte. Pentru asta, ca și în prima parte a turneului, spectatorii sunt invitați să scrie pe cărțile poștale primite la intrare, care este visul lor. La finalul turneului, colecția de visuri, însoțită de poveștile din turneu ale liderului trupei, Cornel Ilie, va fi disponibilă într-un e-book ce va putea fi descărcat de pe site-ul oficial al trupei. Până în prezent, peste 8500 de oameni au luat parte la concertele din turneul “Înconjurul lumii”.

“Din experiențele celor 18 orase din turneu am învățat foarte multe despre publicul nostru și despre locurile în care am fost. În toate orașele în care am ajuns până acum mai cântasem, dar niciodată nu am avut timp să le descoperim așa cum am făcut-o în acest turneu. Este un mare pas făcut înspre publicul nostru, așa că am decis să prelungim turneul cu alte 6 orașe pe care vrem să le cunoastem mai bine, prin ochii celor de-acolo. Dacă ar fi după noi am merge în toate orașele din România, dar, din păcate, nu peste tot există săli de spectacole la care putem adapta concertul nostru. Cu această ocazia o să-mi măresc colecția de visuri, ajunsă deja la peste 8500, toate strânse în urma turneului. Mă bucur și că ultimul concert, cel din Craiova, este de ziua mea, așa că o să mă sărbatoresc împreună cu echipa și cu publicul de-acolo. După cele 18 reprezentații, fie că am cântat în Moldova, Transilvania, Banat sau Basarabia, îmi susțin ideea că România este o lume, nu doar o țară, iar publicul nostru trăiește, cântă și respiră românește”, a declarat Cornel Ilie, liderul trupei VUNK.

Toate concertele din turneu vor începe la ora 19.00, iar în deschidere va cânta Alexandra Ușurelu.

Biletele sunt puse în vânzare în rețeaua magazinelor Germanos, Diverta, Orange și Vodafone, la terminalele Zebra Pay din întreaga țară, dar și online pe iabilet.ro. Până în 6 mai, cei care vor achizitiona bilete vor beneficia de un discount, care va reduce preţul biletului de la 70 la 50 de lei.

LASĂ UN COMENTARIU