Vârciu, despre cei care l-au ajutat să treacă peste destrămarea trupei L.A.: „Suntem ca o familie“

Liviu Varciu, amfitrionul showului „Deschide Camera Comorilor!”, de la Kanal D, pune mare preţ pe familie şi prietenii adevăraţi. Vedeta a povestit ce înseamnă să cunoşti succesul şi cât de important este să ai prieteni de nădejde în momente de cumpănă.

Liviu Varciu

La începutul anilor 2000, atunci când viaţa l-a pus la grea încercare, după ce trupa L.A. a intrat într-un con de umbră, Liviu Vârciu a fost sprijinit de soţii Clişeru, care l-au primit în casa lor şi l-au ajutat să treacă de perioada dificilă.

„Pe domnul Ştefan şi pe doamna Nicoleta Clişeru i-am cunoscut în ’99. Câţiva ani mai târziu, când am trecut printr-o perioadă nu tocmai fastă, aceştia mi-au sărit în ajutor şi m-au găzduit 3 ani în casa lor. Pot spune că deja am două mame şi doi taţi, suntem ca o mare familie. Domnul Ştefan Cliseru m-a sfătuit să nu renunţ la ceea ce îmi doresc, să zâmbesc tot timpul, chiar dacă sunt supărat. Un sfat de care ţin seama întotdeauna a fost să nu îmi las barba să crească mai mult de 4 zile!”, a povestit Liviu Varciu.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here