VIDEO Trupa Vunk, surpriză uriaşă la finalul unei piese de teatru din Braşov

Trupa Vunk a făcut în acest weekend o surpriză uriaşă unei fane, apărând la finalul piesei de teatru în care aceasta avea rolul principal.

Trupa Vunk

Prezentă mereu în primele rânduri la spectacolele Vunk, dar şi în culise pentru sesiunile de autografe, Anda, o tânără din Braşov, nu ar fi bănuit niciodată că visele, oricât de îndrăzneţe, pot deveni realitate. În turneul de anul trecut, “Înconjurul lumii”, când fiecare spectator a fost invitat să-şi scrie negru pe alb visul cel mai mare, după concertul de la Braşov ea a completat pe bileţel “#visulmeueste să vină trupa Vunk la o piesă de-a mea”.

Investigând, echipa Vunk a aflat despre pasiunea Andei pentru scenă. După un “complot” minuţios pus la cale împreună cu profesoara coordonator al trupei de teatru, s-a găsit şi momentul propice pentru a-i face surpriza: la finalul piesei în care ea avea să interpreteze rolul principal. “Amintiri din epoca de şcoală” a Mihaelei Michailov, o ironie acidă la adresa întregii structuri a sistemului de învăţământ actual, a fost una dintre piesele jucate în cadrul Festivalului de Teatru pentru Liceeni “Amprente”, organizat chiar de aceştia în Sala Reduta din Braşov.

“Pe Anda o ţin minte de când a venit prima dată să-mi ceară un autograf, prin 2012 la un concert în Bran. Ne-am mai întâlnit la concerte de fiecare dată când am cântat în zona Braşovului. De data asta, am zis să schimbăm rolurile şi să fim noi cei care stăm în public şi ea pe scenă. Stând în spatele sălii ca să nu mă vadă, cu buchetul de flori în mână, am avut emoţii mai mari decât atunci când sunt pe scenă, gândindu-mă cât se va bucura să ne vadă acolo. Trupa de teatru în care e membră, Amprente, face o treabă senzaţională şi mă bucur enorm când aud şi văd exemple de liceeni care se exprimă prin artă. Sunt fanul fanilor noştri”, spune Cornel Ilie demonstrând că, în Universul Vunk, adevăratele vedete sunt fanii lor, ale căror poveşti şi dorinţe sunt foarte importante pentru ei.

La sfârşitul spectacolului, când Cornel a urcat pe scenă şi i-a oferit un buchet de flori, Anda s-a blocat şi apoi a izbucnit în plâns.  Surprizele au continuat pentru cei prezenţi în sală cu un concert al trupei Vunk organizat special pentru această ocazie. Anda s-a aflat din nou în primele rânduri, cântând fiecare vers al pieselor interpretate de trupa ei favorită.

Un tort uriaş, care purta mesajul “Mulţumim, Vunk!”, a fost modul în care doamna profesor coordonator, singura persoană care “a complotat” cu trupa, şi-a exprimat recunoştinţa în numele tuturor celor prezenţi la Festivalul Amprente.

Anda le-a transmis un mesaj membrilor trupei Vunk: “Se pare că dorinţele chiar se îndeplinesc…Vă mulţumesc pentru timpul acordat, pentru vorbele frumoase care nu vor fi uitate, pentru tot ce aţi făcut în seara aceasta, pentru că sunteţi eroii mei! Aveţi un loc special în sufletul meu şi vă iubesc!”.

LASĂ UN COMENTARIU