Viorica Macovei și Nico își unesc forțele pentru a fi „Star salvator“

Viața lui Cristian Soare este oricum numai senină nu. După ce a petrecut 13 ani și jumătate alături de o femeie, ea l-a înșelat cu fratele lui, iar acum el crește singur patru fete: una dintr-o relație anterioară a fostei lui soții și trei pe care le au împreună.

Star Salvator

Viorica Macovei și Nico își unesc forțele sâmbătă, 27 februarie, de la ora 20.00, la Antena Stars și sunt „Star salvator” pentru această familie. Atât Nico, cât și Viorica au fost profund impresionate de povestea acestor copii, a căror mamă a plecat fără să se uite în urmă și fără să îi pese de ce se alege de ei.

„Asta nu e mamă. Nu poți să o numești mamă”, spune, printre lacrimi, Nico. „Soare pentru familia Soare”, promite încrezătoare Viorica Macovei. Cum reușesc ele să schimbe o viață, sâmbătă, de la 20:00, la Antena Stars.

Familia Soare e greu încercată de norii neajunsurilor. Deși Cristian face tot ce-i stă în putință să le ofere condiții de trai decente celor patru fete, situația lor este una foarte grea. O vecină care părea binevoitoare le-a pus la dispoziție o casă în care nu mai locuia nimeni, dar după ce bărbatul a amenajat-o așa cum a putut, ea s-a răzgândit și a decis să lase totul unei nepoate.

De atunci a început coșmarul trăit zilnic cu gândul că vor rămâne pe drumuri. O instanță i-a dat câștig de cauză lui Cristian, însă viața lui în fosta casă a acestei vecine este departe de a fi una liniștită.

Sursele lor de venit sunt alocațiile copiilor și banii pe care îi câștigă tatăl lor muncind cu ziua. Sunt însă oameni harnici și pe terenul pe care îl au cultivă cereale și legume, iar în curte au un cal, o vacă, câteva oi, găini și un purcel. Cel mai greu îi este Sabinei (15 ani), cea mai mare dintre fete, care este la liceu și stă departe de casă. Simte însă că a avut noroc să întâlnească niște oameni care au ajutat-o, pentru că altfel tatăl ei nu și-ar fi permis să îi plătească naveta, internatul sau chiria.

Cătălina (13 ani) este elevă la școala din comună. Ea a suferit cel mai mult de pe urma despărțirii părinților, pentru că inițial a plecat după mamă, apoi s-a întors acasă, dar a pierdut în tot acest timp mult din orele de școală și a rămas repetentă. Ana Maria și Mihaela Nicoleta, gemenele de 7 ani, sunt în clasa 0.

LASĂ UN COMENTARIU