„Vocea României“ revine la Pro TV, pe 18 septembrie, cu reguli noi

Cel de-al cincilea sezon al celei mai bune competiții a vocilor, Vocea României, debutează pe 18 septembrie, de la 20:30, într-un decor de excepție, cu concurenți noi, răsturnări de situație neașteptate și cu noi reguli.

pavel-bartos-04092015

Anul acesta, echipa de producție a introdus două reguli existente în formatul internațional, care fac lupta pentru câștigarea marelui trofeu mai aprigă, plină de emoții și mult mai interesantă.

„Noile reguli de la Vocea României, impuse de formatul internațional al show-ului, mă fac să fiu și mai apropiat de toți cei care participă și să-i susțin mai puternic, indiferent de rezultatul prestației lor.”, a spus Pavel Bartoș.

Prima noutate în formatul emisiunii vizează etapa audițiilor pe nevăzute. Anul acesta, în cazul în care niciunul dintre antrenori nu va apăsa butonul pentru un anumit concurent, scaunele nu se vor mai întoarce la finalul momentului. Concurenții care nu vor reuși să convingă antrenorii că merită să meargă mai departe vor fi susținuți îndeaproape de Pavel Bartoș, care va fi alături de ei și îi va încuraja atât înainte de a urca pe scenă, cât și după momentul lor.

Cea de-a doua noutate este reprezentată de duelurile încrucișate. În semifinale, Tudor, Loredana, Smiley și Moga se pot provoca reciproc. Fiecare antrenor poate alege un concurent dintr-o altă echipă pentru a se duela cu unul din echipa sa. Cu acest nou mecanism, este posibil ca nu toți antrenorii să aibă un concurent din echipa lor în finală.

“Ne dorim ca fiecare sezon Vocea României să aducă elemente surpriză și noutăți pentru telespectatori, iar cele două reguli noi duc întreaga producție un pas mai departe. Avem voci foarte bune, iar show-ul va fi unul intens, cu o gamă largă de emoții și reacții. Anul acesta, confruntarea va fi mai dură ca oricând, atât pentru concurenți, cât și pentru antrenori.”, a declarat Dan Alexandrescu, Producător Executiv Vocea României.

LASĂ UN COMENTARIU