Voltaj dă startul turneului „Din toată inima“

Concertele vor avea loc în parcările magazinelor Kaufland din următoarele oraşe: Năvodari (8 August), Târgu Mureş (29 August), Botoşani (12 Septembrie) şi Sibiu (26 Septembrie). Turneul se va încheia la Bucureşti, vineri, 16 octombrie, cu o producţie spectaculoasă la Sala Palatului – Voltaj – Din toată inima Simfonic.

Voltaj Din Toata Inima

„Este o premieră şi o bucurie pentru noi să cântăm alături de o orchestră filarmonică formată din 45 de muzicieni. Ne pregătim intens pentru acest concert şi abia aşteptăm să vedem reacţia fanilor noştri când vor auzi piese mai vechi şi mai noi cântate alături de o orchestră”, a declarat Călin Goia, solistul Voltaj.

Toate încasările de la concertul din Bucureşti vor fi donate copiilor aflaţi în dificultate prin intermediul asociaţiilor: World Vision România, Salvaţi Copiii, SOS Satele Copiilor, Fundaţia Casa Hospice şi inv. Carmen Damian.

„Din toată inima pentru România” este motivul pentru care Voltaj şi Kaufland au pornit la drum împreună în acest turneu. Kaufland susţine producătorii români şi, implicit, comercializarea produselor româneşti prin proiecte precum „Ţara mea” sau „Produs în regiunea noastră”, iar formaţia Voltaj în cel mai recent single vorbeşte despre bucuria de a fi român şi despre cât este de frumoasă România.

„Faptul că am reprezentat România într-un concurs internaţional anul acesta ne-a făcut să ne simţim şi mai mândri decât eram de ţara noastră. Ne iubim ţara şi îi apreciem istoria şi meleagurile frumoase pe care le are. Noi considerăm că este extrem de important să-i facem să gândească la fel pe cei care au doar opinii negative la adresa României şi a românilor. Ne dorim să-şi dea seama că au multe motive pentru care ar trebui să fie mândri că s-au născut aici. Haideţi să promovăm împreună valorile româneşti! Haideţi să susţinem din toată inima România!”, adaugă Călin Goia.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here