„A night at the Spanish opera“ are premiera la Unteatru pe 26 martie

Sâmbătă, 26 martie 2016, ora 21.00, Unteatru găzduiește în premieră o seară de operă în concert. Afișul anunță un titlu grăitor: “A night at the Spanish opera”, având-o ca protagonistă pe remarcabila soprană Rodica Vica, acompaniată cu rafinament de “mica orchestră” strunită de chitaristul Maxim Belciug.

O seara la opera

Programul, de extracție exclusiv spaniolă, imaginează un dialog muzical sclipitor între José Marín, un personaj baroc, cântăreț al capelei regale de la curtea lui Felipe al IV-lea, și Federico García Lorca, poetul metaforă al generației ’27. Primul aduce cu el o viață tumultoasă, cu jafuri, amoruri, omoruri, ani de temniță și surghiun, trăită însă cu cântecul pe buze și sfârșită, la adânci bătrâneți, în respectul și aprecierea semenilor. Celălalt, cunoscut ca republican, homosexual, stângist și, în general, cam slobod la gură, își aduce inima tânără și ultrasensibilă, culeasă, după o execuție precipitată, de sub un măslin, dintr-o groapă comună pierdută undeva prin Granada. Întâlnirea naște povești.

Sub o frunză de verbină, un tâmplar cioplește-n lemn un leagăn pentru puiul său. Pe-o ulicioară, au omorât o porumbiță. La câmp, fetele, oacheșe, culeg mere, iar flăcăii se înfierbântă de gloria coridei. Orașul dansează, iar dragostea cântă.

Un spectacol de o tulburătoare virtuozitate vocal-instrumentală, care îi oferă sopranei Rodica Vica prilejul să-și desfășoare, însoţită cu măiestrie de subtila chitară a lui Maxim Belciug, întregul registru lirico-dramatic în toată strălucirea sa. Ce dulce sună! Chiar dacă-s numai contradicții. Tonul e uman, iar în urma lor rămâne, plutind, un vers: “Dacă speranţa se stinge şi-ncepe babilonia, ce făclie va lumina căile pe pământ?”

Soprana Rodica Vica este una dintre cele mai fermecătoare voci care se înalță acum pe scena europeană. Trăiește la Viena și are o strălucită carieră concertistică, fiind solistă invitată a multor opere și filarmonici atât din România cât și din străinătate. A debutat pe scena Operei bucureștene în anul 2010, la vârsta de 24 de ani, colaborând apoi permanent cu aceasta instituție. A interpretat roluri principale în opere precum Flautul fermecat (Regina Nopții) de W. A. Mozart, Rita de G. Donizetti, Alcina de G. Fr. Haendel, La Cenerentola de G. Rossini, L’elisir d’amore de G. Donizetti, Le Cantatrici Villane de V. Fioravanti etc.

În vara anului 2014, Rodica Vica a debutat internațional în rolul Donna Anna din opera Don Giovanni de W. A Mozart, la Viena, în cadrul festivalului Klassik Festival Schloss Kirchstetten, iar în toamna aceluiași an a deschis Festivalul internațional de muzică barocă din Varazdin, Croația, alături de una dintre cele mai bine clasate orchestre de muzica barocă, Accademia Bizantina, sub conducerea dirijorului Ottavio Dantone.

În 2015, a debutat la Teatrul La Fenice din Veneţia, cu recitalul “Canto barocco: viaggio musicale dal madrigale al melodramma“ susţinut în cadrul fesivalului “Lo spirito della musica di Venezia”.

În anul 2016, soprana are programate numeroase concerte cu programe inedite și în primă audiție, alături de orchestre de renume din Austria, Italia, Germania, România și Croația.

Așadar sâmbătă, 26 martie 2016, soprana Rodica Vica ne face bucuria de a veni pe scena Unteatru din str. Sfinții Apostoli 44 din București, pentru o seară de operă. Pentru peisajul teatrului independent – o premieră, pentru publicul bucureștean – o ocazie rară. A nu se rata!

LASĂ UN COMENTARIU