Animaţia „Berzele“ a aterizat pe primul loc în box office-ul românesc

După ce s-a lansat în cinematografe în acest weekend, filmul „Berzele“, cea mai recentă aventură animată marca Warner Bros. Pictures şi Warner Animation Group, s-a clasat în fruntea box office-ului românesc cu încasări de 488.800 de lei şi un număr de 25.579 de spectatori.

berzele-2016-animatie-film

Disponibilă şi în versiunea dublată, unde s-a bucurat de participarea unor voci celebre precum Smiley, Pavel Bartoş, Lidia Buble, Mihai Chiţu şi Dorian Boguţă, animaţia „Berzele“ s-a clasat pe primul loc în rândul spectatorilor din România.

Berzele aduc bebeluşii la părinţi sau cel puţin aşa făceau. Acum livrează colete pentru compania globală Cornerstore. Junior, cea mai silitoare barză din companie, urmează să fie promovat când, din greşeală, activează maşina de făcut bebeluşi, aducând pe lume o fetiţă absolut adorabilă.

Disperat să livreze mica minune înainte să afle şeful de eroare, Junior pleacă într-o expediţie neautorizată alături de prietena sa Tulip, singurul om de pe Muntele Berzelor. Călătoria iniţiatică nu va duce doar la întregirea unei familii, ci le va ajuta pe berze să revină la adevărata lor misiune pe Pământ.

Aventura animată „Berzele“ îi prezintă în distribuţia versiunii originale pe Andy Samberg, Katie Crown, Kelsey Grammer, Ty Burrell, Keegan-Michael Key, Jennifer Aniston, Jordan Peele şi Danny Trejo.

Filmul este regizat de Nicholas Stoller şi de către nomnalizatul la Premiile Oscar Doug Sweetland, după un scenariu semnat de Stoller.

„Berzele“ îi are ca producători pe Brad Lewis şi pe Nicholas Stoller. Producători executivi sunt Glenn Ficarra, Phil Lord, Christopher Miller, John Requa şi Jared Stern. Filmul a fost montat de John Venzon. Muzica este compusă de Mychael Danna şi Jeff Danna. Animaţia este asigurată de Sony Pictures Imageworks.

O producţie Warner Bros. Pictures, animaţia „Berzele” a avut premiera pe marile ecrane din 23 septembrie 2016.

LASĂ UN COMENTARIU