Antena Stars difuzează serialul indian „Alege dragostea“

Sâmbătă, 8 august, de la ora 20.00, Antena Stars „Alege dragostea” și difuzează primul episod al unuia dintre cele mai urmărite seriale indiene ale momentului, „Kumkum Bhagya”.

Kumkum Bhagya

Producția, realizată de celebra Etka Kapoor în 2014, a fost deja distinsă în India cu 11 premii. După ce a realizat peste 80 de show-uri al căror nume începe cu litera „K”, Etka a păstrat tradiția și a denumit acest serial „Kumkum Bhagya” pentru că simte că această literă îi poartă noroc.

Serialul are în centrul atenției viața a două surori, Pragya (Sriti Jha) și Bulbul (Mrunal Thakur), total diferite una de cealaltă. De când i-a murit soțul, mama lor, Sarla (Supriya Shukla), se ocupă singură de afacerea familiei, o sală de evenimente, și de educația celor două fete. Sarla, fire emotivă și vulnerabilă, trăiește cu speranța că își va vedea într-o bună zi cele două fiice așezate la casa lor, dar până atunci multe obstacole vor sta în calea fericirii lor.

În timp ce Pragya este foarte timidă, introvertită și studioasă, dispusă oricând să își ajute mama, Bulbul este temperamentală și visătoare. Este foarte preocupată de modă și de căutarea bărbatului visurilor sale, dar, mai ales, de îndeplinirea tuturor dorințelor ei, oricât de nebunești ar părea. Bulbul ascultă de o singură persoană: sora ei, Pragya, pe care o adoră, pur și simplu.

LASĂ UN COMENTARIU