„Anturaj“ ajunge în premieră pe marile ecrane din 12 iunie

Adaptare după popularul serial HBO, comedia „Anturaj” reuneşte distribuţia originală condusă de actorii Kevin Connolly, Adrian Grenier, Kevin Dillon, Jerry Ferrara şi Jeremy Piven, într-o nouă aventură amuzantă, în premieră pe marile ecrane, din 12 iunie.

Film ANTURAJ

Povestea filmului îi readuce în centrul acţiunii pe actorul de cinema Vincent Chase (Grenier) împreună cu Eric (Connolly), Turtle (Ferrara) şi Johnny (Dillon) care îşi reiau activitatea sub îndrumarea lui Ari Gold (Piven), fost agent şi actual manager de studio. Deşi ambiţiile lor s-au schimbat, legătura dintre aceştia rămâne la fel de puternică în faţa capriciilor şi intrigilor din industria cinematografică a Hollywoodului.

Din distribuţia filmului mai fac parte Billy Bob Thorton şi Haley Joel Osment ca tată şi fiu, în rolurile lui Larsen şi Travis McCredle. Echipa de actori a serialului este reîntregită odată cu apariţiile lui Perrey Reeves ca soţia lui Ari Gold; Emmanuelle Chriqui ca Soan, iubita lui Eric; Debi Mazar în rolul publicistului lui Vince; Rex Lee în rolul credinciosului Lloyd şi Constance Zimmer ca partenera lui Ari, Dana Gordon. Emily Ratajkowski şi campioana la lupte UFC Ronda Rousey apar în film în roluri proprii.

Creatorul serialului, Doug Ellin, a regizat filmul după un scenariu propriu, o poveste de Ellin şi Rob Weiss, având la baza personajele create de Ellin. Mark Wahlberg, Stephen Levinson şi Ellin sunt producătorii filmului, în timp ce Wayne Carmona este producător executiv.

Formată aproape integral din aceiaşi oameni care au lucrat şi la serial, echipa de creaţie din spatele camerelor de filmat îi reuneşte pe directorul de imagine Steven Fierberg, editorul Jeff Groth, scenograful Chase Harlan şi designerul de costume Olivia Miles.

Warner Bros. Pictures prezintă, în asociere cu Home Box Office şi RatPac-Dune Entertainment, o producţie Closest to the Hole Production şi Leverage Entertaiment Prodcution, filmul lui Doug Ellin, „Anturaj”, din 12 iunie, în cinematografele din ţară.

LASĂ UN COMENTARIU