AXN va difuza, din 25 martie, primul sezon al serialului „Cronicile Shannara“

Din 25 martie, AXN difuzează primul sezon al serialului fantasy „Cronicile Shannara“ („The Shannara Chronicles“), ecranizarea seriei de romane best-seller „Shannara“, ale autorului Terry Brooks.

Shannara

Primul sezon, de 10 episoade, al serialului creat și produs de Alfred Gough & Miles Millar (Smallville) și Jon Favreau (Iron Man) a fost filmat în ținutul feeric al Noii Zeelande și spune povestea prințesei Elfilor, a unui bandit și a unui personaj pe jumătate om, jumătate Elf ce vor să își salveze propriul Univers.

Mii de ani de la dispariția omenirii, așa cum o cunoaștem, cele patru ținuturi se află într-un pericol iminent. Soarta lumii apasă pe umerii trio-ului cel puțin bizar: prințesa Elfilor care visează la spațiul din exteriorul zidurilor palatului în care trăiește, rebelul rover uman fără casă și semi-Elful care habar nu are despre marele destin ce îi curge prin vene.

Distribuția de excepție a producției îi numără pe favoriții genului: John Rhys-Davies (Lord of the Rings) și Manu Bennett (Spartacus, Arrow), dar și vedete în devenire, tinerii Austin Butler (The Carrie Diaries), Poppy Drayton (When Calls The Heart) și Ivana Baquero (Pan’s Labyrinth).

Serialul aduce pe TV intriga celor 26 de titluri Shannara ale îndrăgitului autor SF Terry Brooks, ilustrând frumusețea peisajelor descrise în romane cu realitatea decorului spectaculos din Noua Zeelandă, Auckland.

LASĂ UN COMENTARIU