Animaţia „În căutarea lui Dory” are premiera în cinematografele din România pe 17 iunie

Vara aceasta, Disney Pixar creează o poveste spumoasă despre prietenie, familie şi amintiri, continuând aventurile îndrăgitelor personaje din celebra peliculă de animaţie „Finding Nemo / În căutare lui Nemo” şi făcând o incursiune în trecutul simpaticei Dory.

Finding Dory

„Finding Dory / În căutarea lui Dory” o readuce pe marile ecrane pe uituca favorită albastră a tuturor, Dory (vocea lui Ellen Degeneres), care locuieşte fericită în recif împreună cu Nemo (vocea lui Hayden Rolence) şi Marlin (vocea lui Albert Brooks). Când Dory îşi aduce aminte deodată că are o familie undeva, care s-ar putea să o caute, cei trei pornesc într-o aventură care le va schimba viaţa.

Regizorul Andrew Stanton este genul de om aflat mereu în căutarea unei noi poveşti, iar imaginaţia îl poartă adesea peste mări şi ţări. De data aceasta, însă, un personaj din trecutul său reapare pe nepusă masă şi îl pune pe gânduri: e vorba despre Dory, pe care o ştiţi din super-producţia anului 2003, „Finding Nemo”.

„Mi-am dat seama deodată că sunt îngrijorat de soarta lui Dory, care avea probleme de memorie ultima dată când am văzut-o, şi m-am întrebat cum s-a rezolvat asta. Dacă se pierde din nou? Va fi bine?”, spune regizorul. Producătoarea Lindsey Collins continuă: „Dory părea fericită, dar viaţa ei n-avea cu adevărat un sens până ce nu l-a întâlnit pe Marlin. Întâlnirea lor şi prietenia care îi leagă e singura formă de familie pe care Dory o cunoaşte”.

Filmul „Finding Dory / În căutarea lui Dory” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 17 iunie 2016, în format 3D, variantă subtitrată, respectiv dublată.

LASĂ UN COMENTARIU