Filmul „Animale fantastice şi unde le poţi găsi“ a cucerit din nou box office-ul românesc

Pentru al doilea weekend consecutiv, producţia Warner Bros. Pictures „Animale fantastice şi unde le poţi găsi“ a înregistrat rezultate impresionante de box office, după ce a generat încasări în valoare de 751.511 de lei şi un număr de 33.859 de spectatori.

fantastic-beasts3

Având acțiunea plasată în anul 1926, povestea filmului îl are în centru pe magizoologul auto-proclamat Newt Salamandă, înainte ca acesta să fi scris manualul care avea să ajungă într-o bună zi lectură obligatorie la Școala Hogwarts.

Ajungând la sfârșitul călătoriei sale care l-a purtat în tărâmuri îndepărtate în căutarea unor creaturi fantastice, Newt sosește la New York unde pierderea prețioaselor sale animale îl aruncă într-un val imprevizibil de întâmplări, care amenință să dea în vileag comunitatea vrăjitorilor, inteligent camuflată printre Nu-Magi.

Din talentata distribuție fac parte și Katherine Waterston, Dan Fogler, Alison Sudol, Ezra Miller, Samantha Morton, Jon Voight, Carmen Ejogo și Colin Farrell.

În spatele camerelor de filmat s-a reunit o serie de „absolvenți” ai francizei Harry Potter, inclusiv scenograful Stuart Craig. Pe parcursul celor opt filme din franciză, Craig a reușit să dea viață viziunii lui Rowling referitoare la lumea vrăjitorilor, cel mai notabil element fiind probabil Castelul Hogwarts, a cărui siluetă a devenit la fel de ușor de recunoscut precum cele ale personajelor care locuiau acolo.

Pentru acest film, Craig a creat o altă instituție din lumea vrăjitorilor – cartierul general al MACUSA (Congresul Vrăjitorilor din Statele Unite ale Americii). Cu toate acestea, majoritatea conceptelor sale și-au avut rădăcina în mediul Nu-Magilor din New York-ul anului 1926, care a fost efectiv construit de la zero la studiourile Leavesden ale Warner Bros. din Anglia. Unele scene au fost de asemenea filmate în locaţii din Liverpool.

O producţie Warner Bros. Pictures, aventura magică ,,Animale Fantastice şi unde le poţi găsi” a avut premiera pe marile ecrane din 18 noiembrie, în format 3D şi IMAX 3D.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here