Filmul horror „The Exorcism of Molly Hartley“ a fost lansat în format DVD

Pelicula „The Exorcism of Molly Hartley“, denumită în română „Molly Hartley: Exorcizarea“, o producţie 20th Century Fox, va fi disponibilă în magazinele de specialitate din România în format DVD.

the-exorcism-molly-hartley01

Povestea filmului ne-o arată pe Molly Hartley, care a crescut, iar spiritul demonic trăieşte în ea în această continuare care duce teroarea la un alt nivel.

La 6 ani după absolvirea liceului şi după descoperirea că în urma unui pact secret sufletul ei aparţine diavolului, Molly este suspectă de crimă şi închisă într-un spital de psihiatrie, unde le provoacă mari probleme pacienţilor şi personalului.

Singura ei speranţă este o exorcizare făcută de un preot exclus din cler, care caută să se reabiliteze şi să o salveze pe Molly înainte ca transformarea ei grotescă să fie completă. Dar Diavolul are alte planuri!

Din distribuţia filmului fac partea Sarah Lind, Devon Sawa şi Gina Holden, regizor fiind Steven R. Monroe. În România, distribuitor este Odeon Cineplex.

LASĂ UN COMENTARIU