Filmul „Vara s-a sfârşit“ va avea premiera mondială pe 31 august la Montreal IFF

„Vara s-a sfârșit“, în regia lui Radu Potcoavă, va avea premiera mondială în Canada, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Montreal.

VARA S-A SFARSIT_Nicholas Bohor si Dan Hurduc © ICON Production

Cel de-al treilea lungmetraj semnat de Radu Potcoavă, primul film românesc din ultimii 25 de ani în care personajele principale sunt interpretate de copii, a fost inclus în competiția oficială și va fi proiectat miercuri, 31 august 2016.

Montreal IFF, ajuns la cea de-a 40-a ediție, este singurul festival competitiv din America de Nord recunoscut FIAPF (Federation Internationale des Associations de Producteurs de Films).

Proiecția de gală a filmului va avea loc în prezența regizorului Radu Potcoavă și a actorilor principali, Nicholas Bohor și Dan Hurduc.

Acțiunea din „Vara s-a sfârșit“ are loc într-un mic oraș de la malul Dunării, în timpul vacanței de vară. Mircea (Nicholas Bohor) acceptă să-l ajute pe Alex (Dan Hurduc) să-și însceneze răpirea și să-și șantajeze un tată absent, nerealizând consecințele pe care astfel de jocuri le pot avea.

Din distribuție mai fac parte actorii Ofelia Popii, Șerban Pavlu, Valentin Popescu, Virginia Rogin, Dorian Boguță, Crina Tofan și Mihai Albu.

Regizat de Radu Potcoavă, după un scenariu al Cristinei Bîlea, filmul are imaginea realizată de Oleg Mutu, montajul de Cătălin Cristuțiu, Mălina Ionescu semnează scenografia, iar Svetlana Mihăilescu costumele. Filmul are muzică originală, compusă de Cristian Călin, integrată în coloana sonoră realizată de Alex Dragomir.

„Vara s-a sfârșit“ este produs de Velvet Moraru, prin ICON production, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și suportul financiar al Cinema City.

LASĂ UN COMENTARIU