FOTO Iată care au fost câștigătorii celei de-a 10-a ediții a Premiilor Gopo

Luni seară, 28 martie, Sala Mare a Teatrului Național I.L. Caragiale a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 900 de invitați la cea de-a zecea ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia s-au decernat cele mai importante premii ale industriei de film românești. Găzduită de actorul Alexandru Bogdan, Gala a avut momente inedite, amuzante, dar și emoționante.

Teodor Corban, Ada Condeescu & Levente Molnar

Actorii Cuzin Toma, Alexandru Papadopol, Emilian Oprea (toți trei nominalizați la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal), Andi Vasluianu (nominalizat la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar), Ioana Flora, Ana Maria Guran, Rodica Lazăr (și ele nominalizate la categoria Cea mai bună actriță într-un rol principal), Olimpia Melinte (nominalizată la Cea mai bună actriță într-un rol secundar), Ioana Bulcă, Stela Popescu, Constantin Drăgănescu, Dorian Boguță, Andreea Vasile, Ana Ularu, Diana Cavallioti, Bogdan Dumitrache, Florin Piersic Jr. sunt doar câțiva dintre invitații care au pășit pe covorul roșu.

Aferim!, filmul cu cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo 2016, și-a adjudecat 13 statuete Gopo, printre care cele mai importante trofee ale serii: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Radu Jude) și Cel mai bun scenariu (Radu Jude și Florin Lăzărescu), precum și Premiul Publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office în 2015). Lista este completată de premiile: Cea mai bună imagine, Cel mai bun montaj, Cel mai bun sunet, Cele mai bune decoruri, Cele mai bune costume, Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură.

Teodor Corban, Costandin din filmul Aferim!, a câștigat premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal, Alexandru Dabija, boier Iordache Cîndescu în același film, și-a adjudecat statueta Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar, iar Mihaela Sîrbu a câștigat al doilea trofeu Gopo din cariera sa, la categoria Cea mai bună actriță într-un rol secundar, pentru rolul Sultana din filmul Aferim!.

Ioana Flora, cu un trofeu Gopo în portofoliu pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, a câștigat aseară și premiul pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal, pentru rolul Paula din lungmetrajul de debut al regizorului Andrei Cohn, Acasă la tata.

Nicolae Constantin Tănase, regizorul lungmetrajului Lumea e a mea, nominalizat la 7 categorii, și-a adjudecat premiul pentru Cel mai bun film de debut, confirmând astfel premiul de Tânără Speranță, câștigat în 2013, iar Ana Maria Guran, protagonista aceluiași lungmetraj, a fost recompensată cu statueta Gopo pentru Tânără Speranță.

Aliyah Dada, filmul de debut al Oanei Giurgiu, a câștigat premiul pentru Cel mai bun documentar, Ramona, în regia lui Andrei Crețulescu, a fost premiat cu trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune, iar premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj documentar a fost adjudecat de Chat with Alice (r. Sandra Isabela Ţenţ)

La categoria Cel mai bun film european, voturile profesioniștilor din domeniul cinematografic au mers către Leviatan/ Leviathan (r. Andrey Zvyagintsev), distribuit în România de Voodoo Films.

Momente memorabile, atât pe covorul roşu, cât şi în cadrul Galei, au fost prilejuite de câştigătorii Premiilor Gopo pentru Întreaga Carieră – Florin Piersic și Întreaga Activitate – Constantin Drăgănescu. Un premiu special i-a fost oferit și cascadorului Paul Fister.

LASĂ UN COMENTARIU