Gina Pistol le cântă juraților pe platourile de filmare „Chefi la cuțite”

Mereu o prezență fermecătoare, Gina Pistol, prezentatoarea emisiunii „Chefi la cuțite” de la Antena 1, spune că se simte minunat alături de cei trei jurați cu care se află acum la al doilea sezon de lucru.

Gina Pistol

Frumoasa blondă nu numai că ține pasul cu ei atunci când vine vorba de umor, ci are grijă să îi și răsfețe pe simpaticii bucătari cu glasul ei: pe platourile de filmare Gina le cântă tot timpul juraților, chiar dacă asta nu se vede la televizor.

„Sorin e cunoscut drept cântărețul grupului, iar asta s-a tot văzut în emisiune. Și Florin mai cântă, lui îi plăcea într-o vreme să meargă la karaoke. Dar puțini sunt cei care știu că de fapt, în pauzele de filmări, eu sunt artista grupului”, glumește Gina. „Le cânt tot timpul, nu doar la zilele de naștere. Mie de mică mi-a plăcut să cant, obișnuiam să organizez spectacole pentru bunici și toată lumea mă aplauda”, mai spune aceasta.

Cum cei patru petrec multe ore pe același platou de filmare, Gina spune că momentele haioase sunt inevitabile, iar de multe ori ea face echipă cu chef Scărlătescu: „Ne ținem de șotii mereu! De cele mai multe ori mă aliez cu Cătălin. Îi scoatem din sărite pe ceilalți chefi cu selfi-urile noastre. Însă de cele mai multe ori ne facem poze doar ca să-i enervăm pe ei. Oricum, ați văzut deja că selfie-urile au devenit tradiție la noi la filmare, iar asta ni se datorează nouă, mie și lui Cătălin”, povestește frumoasa blondă.

Fiind singura prezență feminină din grupul de vedete de la „Chefi la cuțite”, Gina mărturisește că ajunge prima pe platoul de filmare și pleacă ultima. „Ăsta e ghinionul nostru, al doamnelor, că avem nevoie de machiaj. Haideți să vă spun cum arată o zi de filmare pentru mine. Mă trezesc pe la ora 6-6.30, pentru că îmi place să-mi încep ziua în ritmul meu. Îmi fac o cafea mare. Apoi urmează aranjatul, duș, spălat păr, pentru că la fiecare filmare îmi place să merg cu părul curat. Pe la 8-8.30 plec spre platou. Dat binețe colegilor. Glume, cântat, râsete. Machiaj, păr, îmbrăcat. Se dă REC. Și mai terminăm pe la 12-1-2 dimineața.” Cum face față Gina unui astfel de program? „Nu de puține ori s-a întâmplat să renunț la tocuri și să încalț papuci comozi, atunci când filmarea o permite. Eu practic alerg toată ziua la filmare între platourile cu concurenți, așa că de multe ori pur și simplu nu mai suport tocurile. Mă energizez cu fructe din cămara concurenților, le cânt chefilor, ascult muzică pe drumul până la platou și încer să țin pasul cu glumele, pentru că umorul te face mereu să uiți de oboseală”, mai spune Gina.

LASĂ UN COMENTARIU