Magicianul Emil Drăgan, singurul român participant la Campionatul Mondial de Magie

Emil Drăgan, un magician în vârstă de doar 26 de ani, este singurul român care reprezintă ţara noastră la Campionatul Mondial de Magie, cea mai importantă competiție de profil din lume, care are loc la Rimini, în Italia!

emil-dragan campionat mondial magie

Tânărul magician a pregătit un show de micromagie spectaculos şi inedit, cu care va concura astăzi la categoria Close up a campionatului, alături de încă 50 de iluzioniști din toată lumea, pentru titlul de cel mai bun magician al planetei.

“Sunt foarte bucuros ca am ocazia sa particip la FISM 2015. Am emoții, evident, mai ales că la un asemenea nivel nu ai voie să greșești sau să eziți. Sunt însă optimist, mă bazez pe experienţa mea îndelungată alături de colegii de la Teatrul de Magie, cât şi pe un moment complex, construit special pentru această competiţie”, a explicat Emil Drăgan.

Emil a descoperit magia în urmă cu aproape 10 ani, iar pasiunea şi talentul sau au fost desăvârşite de Andrei Teaşcă, fondatorul Teatrului de Magie. “Faptul că Emil Drăgan este primul magician român care participă la un Campionat Mondial FISM este o mare performanţă, atât pentru el, cât şi pentru Teatrul de Magie. Prezenţa lui acolo este o încununare a multor ani grei de muncă, ce dovedesc încă o dată nivelul ridicat la care a ajuns arta iluzionismului în România”, a spus Andrei Teașcă.

Trucurile impresionante ale lui Emil Drăgan au fost apreciate în nenumărate rânduri peste hotare. A câştigat premiul al treilea la Concursul Internaţional de Magie “Golden Cats” din Bulgaria (2013), premiul al doilea pentru categoria “Close-Up Magic” şi premiul al treilea pentru categoria “Stage Magic”, la Concursul Naţional de Magie organizat în cadrul primei ediţii a Festivalului de Magie “Houdini Magic Festival”. De asemenea, a primit distincţii la concursul internaţional de magie “Joker” (2008) şi la Concursul internaţional de magie “Corodini” (2009), ambele competiţii desfăşurate în Budapesta.

Campionatul Mondial de Magie, organizat de Federaţia Internaţională a Societăţilor de Magie (FISM), este cea mai importantă competiţie de profil din lume, considerată “Olimpiada Iluzionismului”. Concursul are loc odată la trei ani, din 1948 încoace. Evenimentul găzduieşte anul acesta, între 6 şi 11 iulie, peste 5000 de magicieni din toată lumea, care vor arăta publicului cele mai uimitoare iluzii şi trucuri.

LASĂ UN COMENTARIU