Marius Gheorghiu şi Nadara Gipsy Band, printre concurenţii celei de-a treia semifinale live „Românii au talent“

Sezonul șase al celui mai urmărit show de divertisment din istoria televiziunii, Românii au talent, a ajuns la cea de-a treia semifinală live! Vinerea aceasta românii vor fi martori ai unui spectacol incredibil și își pot vota preferații, pe care îi vor trimite în marea finală.

Marius Gheorghiu

Marius Gheorghiu, Nadara gipsy band, Cezara Blioju și Alin Cubix sunt patru dintre cei 12 semifinaliști care vor surprinde și vor încânta telespectatorii săptămâna aceasta la Românii au talent.

Marius Gheorghiu a uimit juriul și publicul, în etapa preselecțiilor, cu apariția sa nonconformistă. Momentul său inedit de stand-up comedy a ridicat sala în picioare și a produs hohote de râs. Concurentul are 35 de ani, s-a născut la Fieni și a început să-și descopere talentul când era mic și își făcea din nasturi echipe de fotbal pe care și le imagina jucând, el fiind comentatorul meciurilor. Acest lucru l-a ajutat mai târziu, când trebuia să vorbească în fața a sute de oameni. La 13 ani a început să scrie poezii, iar la 15 ani a învățat să cânte la chitară. Când avea 18 ani s-a mutat singur în București, iar la 19 ani își organiza spectacole de stand-up comedy prin țară.

La preselecțiile Românii au talent, membrii grupului Nadara gipsy band au cântat o melodie ritmată și au umplut scena de bucurie. Mâna de fier a grupului este Alexandra Beaujard, o franțuzoaică stabilită în România. Are 43 de ani, s-a născut la Lyon, unde a studiat percuția și chitara, iar la 18 ani a plecat în lume. Șase ani mai târziu a construit o căruță, a cumpărat doi cai și, timp de 5 ani, a vizitat mai multe țări din Europa. S-a oprit în România, în Târgu Mureș, și nu a mai vrut să plece. Alexandra și Tocilă, partenerul ei de viață, pe care l-a cunoscut în țara noastră, au înființat trupa Nadara și au pus bazele unei asociații umanitare. Împreună au fost în Japonia, China, Olanda sau Ungaria, au la activ peste 500 de concerte în afara țării, au cântat în deschiderea festivalului de film de la Cannes și au apărut în filme atât ca actori, cât și ca muzicanți.

Cezara Blioju a prezentat la preselecții un moment de dans contemporan prin care a transmis un mesaj puternic, plin de emoție. Cezara are 23 de ani și este din Constanța. Timp de 10 ani a făcut gimnastică, în paralel cu școala de artă, unde a studiat viola doi ani. Când era în clasa a treia și-a dat seama că nu își dorește să devină muzicant, ci balerină, așa că început cursurile și dădea în fiecare an examenele pe care colegele cu doi ani mai mari le susțineau. Când a intrat în clasa a cincea era cu mult înaintea celorlalte colege ale ei. Un an mai târziu au apărut problemele de sănătate, însă nu a renunțat nicio clipă la visul ei. A descoperit dansul contemporan, pe care îl practică și acum, a participat la mai mutle concursuri și a câștigat premii importante.

Cezara BliojuÎn runda preselecțiilor, Alin Cubix a adus pe scena talentului un număr surprinzător de magie cu cărți. Concurentul a schimbat rolurile cu juriul, iar momentul prezentat de el i-a vrăjit pe Andi, Mihaela, Andra și Florin. Primul contact cu magia l-a avut la 7 ani, când unchiul său i-a arătat un truc cu cărți. La 13 ani l-a văzut pe iluzionistul Johannes la televizor și a rămas cu gândul la magiile pe care le făcea, așa că s-a decis ce vrea să facă mai departe. Mai târziu si-a cumpărat un cub Rubik, a exersat și a reușit să obțină performanțe notabile, iar dexteritatea pe care a dezvoltat-o rezolvând cubul l-a ajutat cu numerele de magie. Deși la școală a fost olimpic și are nenumărate diplome acasă, din clasa a 12-a s-a concentrat mai mult pe magie. Spune că primește săptămânal oferte să plece în străinătate, însă preferă să rămână în România, să-i facă pe oameni să zâmbească.

Vineri, de la 20:30, semifinaliștii celei de-a treia ediții LIVE Românii au talent vor aduce pe scenă momente extraordinare și vor demonstra că talentul nu are reguli! Românii sunt așteptați să fie alături de favoriții lor, să-i voteze și să-i trimită în lupta finală pentru premiul de 120.000 de euro, numai la PRO TV!

LASĂ UN COMENTARIU