Noul film „Tomb Raider“ va fi lansat în luna martie a anului 2018. Alicia Vikander, în rolul Larei Croft!

Cea mai recentă poveste din noua serie “Tomb Raider” se va lansa pe marile ecrane în martie 2018 și promite să fie un cocktail amețitor de aventură și mister pe care fanii popularei francize de jocuri video îl așteaptă cu nerăbdare. Iar primele imagini cu Alicia Vikander în rolul Larei Croft n-au făcut decât să sporească tensiunea așteptării.

Alicia Vikander

În noua peliculă, Lara Croft, fiica independentă a unui aventurier foarte excentric ce a dispărut atunci când ea era la vârsta adolescenţei, este o tânără de 21 de ani fără nicio direcție în viață. Lara străbate străzile haotice ale modernei Londre de Est, fiind un curier pe bicicletă ce abia îşi poate plăti chiria. Este la colegiu, dar ajunge foarte rar la cursuri.

Hotărâtă să îşi urmeze propria cale, ea refuză să preia frâiele imperiului global al tatălui său, la fel cum refuză cu îndârjire să creadă că el nu mai este. Sfătuită să accepte adevărul şi să meargă mai departe după şapte ani fără el, nici ea nu poate înţelege pe deplin ce o face să îşi dorească atât de mult să desluşească misterul morții tatălui ei.

Acţionând împotriva dorinţei finale a tatălui său, Lara lasă totul în urmă şi pleacă către ultima destinaţie în care ştie că s-a aflat acesta: un mormânt de pe o insulă mitică care s-ar putea afla undeva pe coastele Japoniei. Dar misiunea ei nu va fi una prea uşoară, chiar drumul în sine, până la misterioasa destinaţie, este unul foarte nesigur şi periculos.

Dintr-odată miza devine enormă pentru Lara, care – împotriva tuturor previziunilor și înarmată doar cu o minte agilă, credință oarbă și cu un spirit de neclintit – trebuie să învețe să își depășească limitele pe măsură ce înaintează în călătoria necunoscută. Supraviețuirea sa în această aventură periculoasă va însemna și realizarea ei, obţinând astfel supranumele de “tomb raider”.

Realizat de studiourile Warner Bros. Pictures şi Metro-Goldwin-Mayer Pictures, „Tomb Raider” este povestea care o transformă pe Lara Croft, o tânără tenace, într-un erou la nivel mondial. Rolul Larei este jucat de Alicia Vikander, câştigătoarea unui premiu Oscar.

Regizorul filmului este Roar Uthuag, iar producătorul este Graham King. Producţia filmului a început în apropierea aniversării de 20 de ani a popularei francize de jocuri video create de Square Enix, Crystal Dynamics şi Eidos Montreal. În film apar şi Dominic West, Walton Goggins și Daniel Wu.

Filmările au avut loc în Africa de Sud şi în Marea Britanie. Filmul este regizat de Uthaug după un scenariu scris de Geneva Robertson-Dworet. Din echipa regizorului fac parte directorul de imagine George Richmond, designerul de producţie Gary Freeman, editorul nominalizat la Oscar, Stuart Baird şi designerul de costume Tim Wonsik.

„Tomb Rider” va fi distribuit de Warner Bros. Pictures, o companie Warner Bros. Etertainment, iar în anumite zone va fi distribuit de către MGM.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here