Peste 6.600 de persoane au participat în anul 2015 la proiectul „Filme pentru liceeni“

Două luni, două filme în premieră și 13 orașe din România. Proiectul “Filme pentru liceeni” a adus împreună peste 6.673 de liceeni și 393 de profesori din România care au vizionat și discutat despre două filme europene în premieră.

Filme Pentru Liceeni

Cele 62 de evenimente care au deschis catalogul filmelor bune au avut loc în București, Slobozia, Giurgiu, Caracal, Slatina, Râșnov, Toplița, Moinești, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, Târgoviște, Moreni, Corabia.

Primul film vizionat de elevii din cele 13 orașe a fost Keep rollin’ (Nu te opri), o comedie dramatică ce vorbește despre trei tineri cu dizabilități loco-motorii ce plănuiesc să jefuiască o benzinărie. Liceenii au descoperit și au discutat, pe marginea filmului, despre bullying, discriminare și egalitate de șanse. “Nu judeca oamenii după aparențe” a spus o elevă din Timișoara, după ce a văzut filmul, iar o elevă din București a regăsit că filmul ilustrează “dragostea ca experienta, cunoastere, depășirea condiției fizice prin puterea interioară, integrarea persoanelor cu nimic diferite ca identitate, întrucât căpătăm umanitatea prin rațiune și afect, nu prin natura fizică”. Pentru o altă elevă, Valentin e un personaj de film complex și interesant, “deoarece a evoluat pana la finalul filmului, devenind o persoană mai bună, reușind să depășească limitele care existau in mintea celorlalți legate de inabilitățile sale”.

Cel de-al doilea film, Keeper, prezină povestea unui tânăr de 15 ani care află că va deveni tată. Liceenii au primit filmul cu interes și empatie și au dezbătut despre responsabilitate în contextul situației reprezentate în film. Pe această cale, liceenii au aflat și despre resursele de consiliere disponibile prin intermediul serviciilor de planificare familială.

Impactul filmului poate fi urmărit cel mai bine în timpul vizionării acestuia împreună cu elevii. Daca filmul Keep Rollin i-a atras prin umorul său spre reflecții asupra problemelor pe care le confruntă persoanele cu dizabilități, Keeper i-a motivat prin realismul situației prezentate și prin finalul deschis, să își imagineze diferite soluții pentru dificultățile întâlnite de către cei doi tineri părinți. Din punct de vedere al temelor sociale, elevii au fost interesați de subiecte precum responsabilizarea (in societate, in cuplu sau în adolescență), combaterea discriminării sau relația părinte-copil.

La rândul lor, profesorii s-au arătat deschiși să aprofundeze aceste teme la sala de clasă. În privința lecțiilor de cinema, discuțiile s-au situat în zona diferențelor dintre filmul documentar și filmul de ficțiune biografic sau inspirat din evenimente reale și în zona actoriei de film, unde elevii au discutat despre actorii copii si improvizația ca metodă de lucru.

Discuțiile din cadrul evenimentelor s-au extins la școală și au fost completate de o serie de lecții teoretice de cinematografie. Profesorii au avut la dispoziție o platformă creată special pentru ei, gratuită, cu planuri de lecții sociale și cinematografice aferente fiecărui film, realizate de Asociația Culturală Macondo în colaborare cu Lanterna Magică, o asociație elvețiană cu peste 20 de ani de experiență în educația prin film. Ileana Bîrsan a condus workshop-urile din București, care au vizat primele lecții de cinema: Scurtă istorie a cinematografului, Genurile de film, De la documentar la ficțiune și Actorul de film.

Rezultatele metodei de educație prin film au fost sesizate de cadrele didactice din cele 13 orașe. În viziunea domnului Chisavu Nicolae, director adjunct la liceul Tehnologic ”Henri Coandă” din Râmnicu Vâlcea ”un film bun este mai educativ decat 10 ore la școală și mai ales explicațiile de după contează enorm de mult ”.

Anul următor, în 2016, proiectul continuă cu alte 4 filme de excepție, The boy and the beast/ Băiatul și bestia (Mamoru Hosoda), Mustang (Deniz Gamze Ergüven), La vie en grand/ Trăiește din plin (Mathieu Vadepied) și Louder Than Bombs/ Înapoi acasă (Joachim Trier).

LASĂ UN COMENTARIU