S-au pus în vânzare biletele la „Les Films de Cannes a Bucarest“

Biletele pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale toamnei au fost puse în vânzare pe eventbook.ro și la casieriile cinematografelor în care va avea loc Les Films de Cannes à Bucarest, între 23 și 29 octombrie: Cinema Studio, CinemaPRO și Elvire Popesco.

Les Films de Cannes a Bucarest 2015_Afis bilete

Biletele pot fi achiziționate atât în ziua proiecției, cât și în avans, pe eventbook.ro, dar și la casieriile celor trei cinematografe. Prețul unui bilet este de 15 lei pentru ultimele două proiecții din timpul săptămânii și pentru toate proiecțiile din weekend de după ora 17.00 (inclusiv). Pentru celelalte proiecții din timpul zilei, intrarea este 10 lei.

Anul acesta, spectatorii pot opta și pentru două tipuri de abonamente: pentru 6 bilete la același cinematograf – obțin un discount de 20% din prețul total al biletelor, iar pentru 10 bilete la oricare sală, orice film – o reducere de 20%.

Conferințele „Pirateria și cinema-ul. Cum le împăcăm?“ și „Cum, de ce și pentru cine mai scriem despre filme?“, din 24-25 octombrie, masterclass-ul susținut de regizorul Jacques Audiard pe 26 octombrie, la Sala de Cinema a UNATC, filmele „Un prophète“, „De battre mon cœur s’est arrêté“, „Irreversible“ și proiecția specială pentru copii „101 dalmațieni“, scurtmetrajele „Ramona“, „Bad Penny“, „Kowalski“, proiecțiile scurtmetrajelor din programul „Romanian Short Waves“ și documentarele „Aristoteles“ au intrare liberă.

Radu Muntean va deschide proiecțiile de la Cinema Studio cu „Un etaj mai sus“, filmul selecționat la Cannes în „Un Certain Regard“, la finalul căreia va avea loc un dialog cu publicul.

Pe lângă întâlnirile cu Jacques Audiard, premiat cu Palme d’Or pentru „Dheepan“, actrița și regizoarea Emmanuelle Bercot, cineastul croat Dalibor Matanic, autorul filmului „The High Sun“, propus de Croația la Oscar, pe 28 octombrie, de la ora 20.30, la Cinema Elvire Popesco, Corneliu Porumboiu va prezenta, în premieră absolută, un montaj de 38 de minute dintr-un documentar realizat de el cu aceiași protagoniști, pe aceeași temă, înainte ca subiectul să fie transformat în scenariu de ficțiune. Acesta va preceda proiecția filmului „Comoara“, distins cu premiul „Un Certain Talent“, în „Un Certain Regard“ la Cannes.

Un premiu la Cannes – Canal +, în secțiunea „Semaine de la Critique“ – a obținut și „Ramona“, scurtmetrajul lui Andrei Crețulescu. Filmul va fi proiectat pe 27 octombrie, de la ora 15.45, la Cinema Elvire Popesco, alături de „Bad Penny“ și „Kowalski“, în prezența regizorului.

Un best of al filmelor realizate în cadrul atelierului de film documentar „Aristoteles Workshop“ (AW), care aniversează anul acesta 10 ani, va putea fi vizionat în patru calupuri, pe 26, 27, 28 și 29 octombrie, la Elvire Popesco.

Copiii vor avea propriile lor momente în festival în weekend-ul 24 – 25 octombrie. Ei vor putea vedea, la Cinema Studio, două proiecții încântătoare la care au intrarea liberă: „101 dalmațieni“, filmul care a cucerit în 1996 inimile și zâmbetelor tuturor fanilor Disney, cu Glenn Close în rolul diabolicei Cruella și „Les Vacances du Petit Nicolas“, o adaptare a cărților pentru copii scrise în anii ’60 de René Goscinny (creatorul lui Asterix) și Jean-Jacques Sempé.

Între 23 și 29 octombrie, la Cinema PRO, Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco, vor rula câteva dintre cele mai aplaudate filme de la Cannes, unele distinse cu marile premii – „Dheepan“ (Palme d’Or), „The Lobster“ (Premiul Juriului), „The Assassin“ (Premiul pentru Regie), „Chronic“ (Premiul pentru scenariu), maratonul de 338 de minute „Arabian Nights“, „Tale of Tales“ (cu Salma Hayek și Toby Jones), „Louder than Bombs“, „Mustang“ (un „The Virgin Suicides” în versiune orientală), „La tierra y la sombra“ (Camera d’Or).

Vor fi lansate și câteva provocări în cadrul unor dezbateri despre piraterie și critică de film, în weekend-ul 24 – 25 octombrie, iar un concurs îl va trimite pe câștigător direct la Cannes.

LASĂ UN COMENTARIU