Şcoala „Fii actor“ dă startul înscrierilor la cursurile de actorie susţinute de actriţa Dorotheea Petre

Dorotheea Petre, actrița pentru care juriul de la Cannes a creat special un premiu de interpretare, reia cursurile școlii de actorie “Fii actor” în Bucureşti, în această toamnă. Înscrierile se fac până pe 27 ianuarie la adresa contact@fiiactor.ro.

Dorotheea Petre

Creată pentru toţi cei pasionaţi de arta teatrului şi a filmului, dar şi pentru cei care vor să se redescopere, şcoala de actorie „Fii Actor” se adresează tuturor celor care vor să-şi dezvolte abilităţile de comunicare. „Cred în actorie pentru că te ajută, înainte de toate, să te descoperi în fiecare zi, să ieşi din zona ta de confort şi să îţi depăşeşti limitele pe care ţi le impui fără să îţi dai seama. Am întâlnit de fiecare dată oameni frumoşi la cursurile mele de actorie şi cred că în fiecare om există talente nedescoperite şi neexploatate suficient”, a spus Dorotheea Petre.

Cursurile sunt personalizate şi cuprind exerciţii de dicţie, improvizaţie, impostaţie, deprinderea citirii unui text, lucrul pe scenă sau pregătirea pentru un casting. Cursanţii sunt învăţaţi cum să îşi folosească adevăratele resurse, cum să-şi exploreze şi să-şi exprime emoţiile, cum să scape de inhibiţii şi să-şi optimizeze abilităţile de comunicare în faţa unei audienţe, nu numai pe scenă sau în faţa camerei, ci în orice alt aspect al vieţii lor.

LASĂ UN COMENTARIU