Spectacolul „Dracula: Muzica și filmul“ îl aduce pentru prima dată la București pe compozitorul Philip Glass

Prezentat de Liveland, cu premiera pe 4 iulie, sub patronajul AmCham România, spectacolul „Dracula: Muzica și Filmul“ îl aduce pentru prima dată la București pe celebrul compozitor american nominalizat la Oscar Philip Glass, pentru a interpreta live, alături de Kronos Quartet, laureat la Grammy, coloana sonoră originală a filmului-cult Dracula (1931), cu Béla Lugosi în rolul principal.

DRACULA-_-MUSIC-AND-THE-FILM-SPECTACOL-620x330

Spectacolul „Dracula: Muzica și Filmul“ este o experiență audio-vizuală unică ce aduce laolaltă proiecția filmului-cult redigitalizat Dracula (1931), cu Béla Lugosi în rolul principal, și interpretarea live a coloanei sonore originale, compusă în 1998 de Philip Glass. Concertul îi reunește pe Philip Glass și cvartetul de coarde Kronos Quartet, sub bagheta dirijorului Michael Riesman.

O poveste despre pasiune și latura întunecată a iubirii, spectacolul sparge convențiile și reprezintă o experiență culturală excepțională. Cine-concertul a fost interpretat cu casa închisă la Opera din Los Angeles, la New York și la Londra. În anul 2012, Universal Pictures a inclus spectacolul în seria de manifestări prin care a sărbătorit 100 de ani de la înființare.

Premiera din 4 iulie este sold-out, în timp ce pentru spectacolul final din 5 iulie de la Teatrul de Vară Herăstrău mai sunt disponibile bilete la toate categoriile, online pe eventim.ro și în rețeaua Eventim.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here