Thriller-ul „Câini” se lansează în 70 de cinematografe din peste 30 de orașe

Începând de vineri, 23 septembrie, unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului ajunge în circa 70 de cinematografe din peste 30 de orașe.

Vlad Ivanov CAINI

Thriller-ul Câini, regizat de Bogdan Mirică, s-a bucurat de săli arhipline la toate proiecțiile de până acum, în festivaluri și în avanpremiere. Spectatorii îi vor revedea pe marele ecran pe câțiva dintre cei mai apreciați actori români: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, alături de Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Cătălin Paraschiv, Andrei Ciopec.

Acțiunea filmului este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

În Capitală, din primul weekend, Câini poate fi văzut la Hollywood Multiplex, Movieplex, Băneasa Grand Cinema & More, CineGlobe Titan, AFI Cinema City Cotroceni, Cinema City Mega Mall, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Park Lake, Cinemateca Union, Cinemateca Eforie, Europa.

În prima săptămână, Câini va rula în Adjud, Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Focșani, Galați, Gura Humorului, Iași, Mărășești, Odobești, Onești, Oradea, Oravița, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Sibiu, Slobozia, Târgu Jiu, Târgu-Mureș, Timișoara, Vulcan.

În paralel, filmul pleacă prin țară spre orașele fără cinematograf, iar primele proiecții speciale vor avea loc la Hațeg (Sala de spectacole, fostul Cinema Dacia, 28 septembrie, 19:30), Carei (Sala Deak Endre a Centrului Cultural, 29 septembrie, 19:30), Zalău (Casa Municipală de Cultură, 30 septembrie, 18.30 și 20.30), Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”, 1 octombrie, 19:00).

Câini marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul a câștigat Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes, Trofeul Transilvania la TIFF 2016 și două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun actor – Gheorghe Visu, și Mențiunea Specială a Juriului. În această toamnă, filmul va fi proiectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia.

LASĂ UN COMENTARIU