Turneul „Păpuşile Muppets – Sesame Street Live – Elmo Makes Music“ se amână pentru luna martie a anului 2016

După tragicul eveniment din 30 octombrie 2015, de la Clubul Colectiv, orice organizator de spectacole responsabil, devine mult mai atent şi mai circumspect privind spaţiile de desfăşurare a evenimentelor.

Papusile Muppets

Dintre cele şase săli, una singură s-a dovedit a fi absolut în regulă (Sala Palatului, Bucureşti), în timp ce celelalte prezintă deocamdată unele inconveniente, care ne determină să amânăm acest turneu atât de aşteptat de cei mici şi de părinţii lor.

Astfel, spectacolul de la București programat pentru 17 noiembrie, se va desfășura pe 25 Martie 2016.

Turneul va continua astfel:

26 MARTIE 2016: Sala sporturilor din Ploiești

27 MARTIE 2016: Sala sporturilor din Ploiești

28 MARTIE 2016: Casa de cultură din Cluj

29 MARTIE 2016: Sala sporturilor din oradea

30 MARTIE 2016: Sala sporturilor “Olimpia” Timișoara

Toţi cei care şi-au achiziţonat bilete pentru spectacolele din acest turneu le vor putea folosi pentru spectacolele din luna martie şi, în plus, din partea organizatorilor, vor mai primi încă o invitaţie cu două locuri, pentru biletele achiziţionate. Pentru aceasta, vă rugăm să contactaţi organizatorii la adresa de mail info.premiumbooking@gmail.com sau la numărul de telefon 0725.544.415.

Pesoanele care nu doresc să utilizeze biletele, se pot adresa, pentru spectacolele din ţară, punctelor de vânzare de unde şi-au achiziţionat biletele începând cu data de 2 decembrie 2015, iar pentru spectacolul din Bucureşti se pot adresa organizatorilor tot începând cu data de 2 decembrie 2015, la numărul de telefon 0725.544.415, pentru a fi programaţi în vederea recuperări contravalorii acestora.

În speranţa că veţi înţelege grija noastră pentru siguranţa publicului, dar şi a artiştilor, cu convingerea ca neajunsurile mentionate mai sus vor fi remediate in timp util, vă aşteptăm să fiţi alături de noi la fascinanta întâlnire cu Păpuşile Muppets şi muzica lor.

Biletele pentru aceste spectacole se găsesc în reţeaua bilete.ro şi magazinele Germanos, Inmedio şi Poşta Română), reţeaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti şi Humanitas, Hypermarket Carrefour şi benzinăriile OMV) şi casa de bilete a Sălii Palatului.

LASĂ UN COMENTARIU