VIDEO Filmul „Câini“ intră în competiția oficială a Festivalului de la Sarajevo

Premiat la Cannes și la TIFF, „Câini“, în regia lui Bogdan Mirică, își continuă drumul prin marile festivaluri ale anului. Filmul a fost selecționat în competiția oficială a celei de-a 22-a ediții a Festivalului de la Sarajevo (12 – 20 august), unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa.

Caini

Proiecția de gală a filmului va avea loc în prezența regizorului Bogdan Mirică, a actorului Gheorghe Visu și a producătoarei Marcela Ursu. Din 23 septembrie, thriller-ul va ajunge în cinematografele din România, distribuit de Transilvania Film.

Juriul prezidat de regizorul palestinian Elia Suleiman este format din producătorul filmului „Once Upon a Time in Anatolia“, Zeynep Atakan, actorul sârb Nikola Dubricko, Thomas Hailer, selecționer al Festivalului de la Berlin, și actrița greacă Angeliki Papoulia (Dogtooth). În faza de proiect, „Câini“ a câștigat Premiul ARTE International Relations în cadrul CineLink, la Sarajevo 2013.

Tot în august, „Câini“ va avea o proiecție specială la Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul (8 – 14 august, Sfântu Gheorghe, Delta Dunării), în prezența unei părți a echipei.

Unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului, „Câini“ este primul lungmetraj al unui cineast recunoscut deja pentru scenariul și co-regia serialului „Umbre“ (HBO). Debutul său a câștigat Premiul criticii – FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes și Trofeul Transilvania la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Spectatorii îi vor vedea, în roluri memorabile, pe Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. Lor li se alătură actorii Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval și Constantin Cojocaru.

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

Regizorul Bogdan Mirică este și autorul scenariului. Imaginea este semnată de Andrei Butică, montajul – de Roxana Szel, iar scenografia îi aparține Augustinei Stanciu. Filmările au avut loc în vara anului trecut, în locații din Brăila, Galați, Teleorman și Giurgiu.

Câini este produs de 42 Km Film (Marcela Ursu) și EZ Films (Elie Meirovitz), și co-produs de Argo Film (Stephan Komandarev). Co-producția Franța-România-Bulgaria-Qatar a fost realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Centre national du cinéma et de l’image animée din Franța, CNC Bulgaria, Canal +, Eurimages și Fundația GAN, cu participarea HBO România.

LASĂ UN COMENTARIU