VIDEO Filmul „Câini“, premiul criticii internaționale la Festivalul de la Cannes

„Câini/Dogs“, primul lungmetraj al regizorului Bogdan Mirică, a obținut Premiul criticii – FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard, la cea de-a 69-a ediție a Festivalului de la Cannes. Premiul este oferit de Federația Internațională a Criticilor de Film și vine după o săptămână de cronici laudative din partea presei internaționale.

Gheorghe Visu_Caini_photo credit Iulia Weiss

După Cannes, thriller-ul românesc va avea premiera națională la Cluj-Napoca, în prezența echipei, la Festivalul Internațional de Film Transilvania, unde concurează la Trofeul Transilvania. Roluri principale au Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. În roluri secundare apar actorii Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval și Constantin Cojocaru. „Câini“ va ajunge în cinematografele din România în luna septembrie, distribuit de Transilvania Film.

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

Filmările au avut loc în vara anului 2015, în locații din Brăila, Galați, Teleorman și Giurgiu. Bogdan Mirică semnează regia și scenariul, director de imagine este Andrei Butică, iar scenografia îi aparține Augustinei Stanciu. Scenarist și co-regizor al serialului crime-thriller produs de HBO România – Umbre (2014), multi-premiat pentru scurtmetrajul Bora Bora (2011), Bogdan Mirică a studiat scenaristică la Universitatea Westminster și a semnat scenariul unor filme și seriale marca MediaPRO.

În 2013, a fost selecționat la Berlinale Talent Campus, la Festivalul de la Berlin. A publicat o carte numită „Bestseller” (2005), în colecția Râsul lumii de la Humanitas, a lucrat ca director de creație la Graffiti BBDO și a scris pentru „Dilema”, „Observator Cultural” și „Esquire”. Cu proiectul Câini, a fost selecționat în numeroase ateliere de dezvoltare, precum Angers Workshops, Torino Film Lab sau Les Arcs (Franța) și a câștigat Premiul ARTE la CineLink (Sarajevo).

LASĂ UN COMENTARIU