VIDEO Marvel şi Imax le oferă fanilor imagini exclusive din filmul „Doctor Strange“

Studiourile Marvel anunţă „Expand your Mind“ („Deschide-ţi mintea: O vizionare exclusivă Imax 3D“), care include aproximativ 15 minute din mult-aşteptatul film de acţiune „Doctor Strange”. Vizionare are loc pe 11 octombrie 2016, la sălile T-Imax de la Cinema City din AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, respectiv Shopping City Timişoara.

doctor-strange-imax-special

Doar cinematografele Imax 3D din România vor oferi vizionarea specială a captivantelor şi nemaivăzutelor imagini 3D ale filmului regizat de Scott Derrickson, care va apărea în cinematografe pe 4 noiembrie, fiind distribuit de Forum Film România.

Comentând clipul video exclusiv, regizorul Scott Derrickson spune: „Ca un fan al filmelor, sunt nerăbdător să invit publicul în călătoria vizuală a lui «Doctor Strange», oferindu-le o mică avanpremieră a muncii noastre de până acum. Întregul film va cuprinde peste o oră de secvenţe special formatate pentru Imax, care vor captiva şi uimi publicul, imersându-l complet în film, astfel că sunt nerăbdător să le ofer această scurtă vizionare pe 11 octombrie“.

Invitaţiile pentru „Expand your Mind“ („Deschide-ţi mintea: O vizionare exclusivă Imax 3D“) de la Studiourile Marvel pot fi obţinute prin participarea la unul dintre concursurile organizate pe următoarele paginile de Facebook CineForum, Cinema City România, Afi Palace Cotroceni şi Shopping City Timişoara.

Fanii care vor lua parte la vizionarea exclusivă vor primi şi un poster de colecţie Imax „Doctor Strange” în ediţie-limitată.

LASĂ UN COMENTARIU