Vlad Zamfirescu a încheiat filmările primului său lungmetraj, „Secretul fericirii“

Vlad Zamfirescu, cunoscut publicului din România pentru rolurile sale din teatru, televiziune și cinematografie, a încheiat de curând filmările la lungmetrajul “Secretul Fericirii”, unde se află în dublă postură: regizor și actor.

Secretul Fericirii

“Din ziua când am citit scenariul, am știut că povestea trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni. Să fie văzută, să fie auzită… să fie înțeleasă. E o poveste care, cred eu, nu te poate lăsa indiferent. Simplă, surprinzătoare și, cumva, universală. O poveste care mi-aș dori să aducă lumea în cinematograf. Pentru mine, aflat la un început de drum lung pe care, sigur, mai am multe de descoperit, aceasta este miza principală: să respect publicul, să îi ofer un adevăr pe care să-l înțeleagă și să-l recunoască. Să meargă cu actorii și cu povestea. Sper ca, în timp, să și reușesc. Oricum, a fost provocator și uneori dificil să închidem filmările, e greu să faci un film independent în România și-i mulțumesc Cristinei Dobrițoiu, producătoarea noastră, pentru efortul uriaș pe care l-a făcut”, a declarat regizorul.

După un scenariu original scris de Alexandru Popa, “Secretul fericirii” spune, în timp real, povestea a trei prieteni care, cu sau fără voie, trec peste stereotipuri și previzibil, redefinindu-si viețile în urma unor întorsături de situație. Construcția, atent gradată, mizează pe umor, replici simple și adevăruri incomode. Deci provocatoare.

Alături de Vlad Zamfirescu, în distribuția lungmetrajului îi regăsim pe Irina Velcescu și Theo Marton. Filmările s-au desfășurat pe durata a aproximativ trei săptămâni în București. Producția filmului este semnată de Cristina Dobrițoiu (Movieproduction).

LASĂ UN COMENTARIU