Ziua Îndrăgostiţilor se sărbătoreşte la cinema cu filmul „Cum să fii singur şi fericit“

O comedie despre beneficiile de a nu fi într-o relaţie, „Cum să fii singur şi fericit“, propune un nou concept de Ziua Îndrăgostiţilor, o campanie tematică „Singles night out“ la cinema, dedicată tuturor celor care nu se grăbesc să-şi găsească sufletul pereche.

cum sa fii insgur si linistit film ziua indragostitilor cinema

Pe lângă o comedie spumoasă despre relaţii, complicaţii şi distracţie pe cont propriu, spectatorii care vor achiziţiona bilete la filmul „Cum să fii singur şi fericit“ în cadrul programului „Singles night out“ vor mai avea parte de surprize şi promoţii atractive din partea cinematografelor participante.

Hollywood Multiplex Bucureşti va organiza evenimentul tematic pe data de 11 februarie, odată cu spectacolul de la ora 19.30. Pe 12 februarie, Cinema Palace Oradea şi Cinema Cortina Oradea se vor alătura campaniei cu spectacolele de la orele 20.00, respectiv 20.30, iar Cinema Happy Focşani, pe data de 14 februarie, cu spectacolul de la ora 22.00.

Regizată de Christian Ditter după un scenariu semnat de Abby Kohn, Marc Silverstein şi Dana Fox, comedia îi mai are în distribuţie, pe lângă Dakota Johnson şi Rebel Wilson, pe Alison Brie, Damon Wayans Jr. şi Leslie Mann.

Sunt unii care se bucură de singurătate, alţii care sunt de-a dreptul nefericiţi şi mai sunt şi… Alice… şi Robin… şi Lucy, Meg, Tom sau David… New York-ul este plin de singuratici care tânjesc după sufletul pereche, după o relaţie amoroasă, după o idilă sau măcar ceva asemănător. Astfel, între texte de agăţat şi aventuri de o noapte, toţi aceşti oameni necăsătoriţi trebuie să înveţe cum să fie singuri şi fericiţi într-o lume în care definiţia iubirii se schimbă în permanenţă. Oraşul care nu doarme niciodată poate fi o sursă inepuizabilă de distracţie pentru cei care vor şti să se bucure de moment.

Un film distribuit de Freeman Entertainment, „Cum să fii singur şi fericit“ va avea premiera în cinematografele din toată ţară începând cu 12 februarie.

LASĂ UN COMENTARIU