EXCLUSIV Lariss: „Mi-ar plăcea să lansez o piesă alături de Jo“

Lariss, pe numele real Larisa Borza, artistă ce a cucerit topurile cu „Dale Papi“, a lansat recent o nouă piesă însoțită de videoclip, „You can lie“.

lariss interviu exclusiv jo piesa

La aproape două luni de la lansare, clipul se apropie de 1,5 milioane de vizualizări pe YouTube, iar artista ne-a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre carieră, dar și despre viața personală.

trăieștemuzica.ro: Ai lansat în urmă cu aproximativ două luni o nouă piesă însoțită de videoclip, „You can lie“. Care este povestea din spatele melodiei?

Lariss: De cele mai multe ori, întâmplările din viața noastră sau experiențele apropiaților ne transmit anumite gânduri pe care le punem pe hârtie. Culmea, versurile piesei „You can lie“ n-au fost scrise de mine, ci de Ira, însă când le-am primit nu-mi venea să cred: eram eu acolo, vorbea despre gândurile și despre trăirile mele. „You can lie“ subliniază faptul că banii și minciunile pot strica o relație frumoasă de dragoste.

Clipul a făcut peste un milion de vizualizări pe YouTube într-o lună. Te așteptai să aibă un succes mai mare?

Evident că ideal ar fi ca fiecare clip pe care îl scot să aibă succesul pe care l-a avut „Dale Papi“, dar asta nu înseamnă că mă limitez singură și nu o să mai scot piese de teamă că nu o să aibă 60 de milioane de vizualizări. Important este să mă reprezinte, să arăt cât mai multe laturi de-ale mele prin muzică, să fiu eu. Iar „You can lie“ este despre mine, cu sau fără multe milioane de vizualizări pe Youtube.

Ai lucrat la multe piese cu Shift și chiar ai o melodie în colaborare cu el. Cum vă înțelegeți și cât de apropiați sunteți?

Shift m-a susținut de la început. Și o să lucrăm în continuare împreună, atunci când se poate. Niciodată nu e la fel munca în studio. Depinde de piesă, depinde de ce persoane sunt implicate.

Cu ce alți artiști din industria muzicală te înțelegi bine și cu cine ai vrea să colaborezi?

Mă înțeleg bine cu mulți colegi, dar pe Jo pot să o numesc prietena mea. Are o energie bună și radiază mereu, te face să te simți bine. Mi-ar plăcea să colaborez cu ea, să avem și o piesă împreună, dacă eu tot am apărut în clipul ei „Cu un picior in rai“.

Când vei lansa următoarea piesă?

Mai aștept un pic până la următorul single, însă am făcut niște remake-uri la două piese care îmi plac, am filmat și un clip pe care abia ce l-am postat pe YouTube.

Care e diferența dintre Lariss și Larisa Borza?

Lariss este artista cunoscută de fani prin muzică, prin clipuri… Larisa Borza este fata din Iași care abia așteaptă să fie răsfățată de bunica. Normal, vorbim de aceeași persoană, nu există diferențe, dar pe Larisa Borza o cunosc foarte bine membrii familiei și prietenii.

Ce ai vrea să știe cititorii despre tine?

Nu e un secret, dar eu am studiat muzica de mică, am făcut sute de ore de vioară, am participat la concursuri, am învățat tot ce se putea învăța despre muzica clasică. Și apoi, după mulți ani de studiu, mi-am schimbat direcția către pop cu influențe tribale, r&b. E important să-ți dai seama ce-ți dorești și să nu te lași copleșit de toate părerile din jurul tău. Cum ar veni, be true to yourself!

1 COMENTARIU

  1. in muzica ca in viata nu poti sa stii niciodata ce surprize se produc ce colaborari ce oportunitati apar e bine ca artist sa stii sa profiti de colaborari si de oportunitati! ca astea sunt chestii rare

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here